Mi-a luat cam vreo 15-20 de  ani pina cand intamplarea mi-a demonstrat de ce mama mea m-a invatat ca la “multumesc” se raspunde intotdeauna “cu placere”.

Acum mult mult timp, mi s-a spus “multumesc” nici eu nu mai stiu pentru ce. Am raspuns “pentru nimic”. Strainul care mi-a multumit s-a indepartat, iar eu am ramas cu mama mea tinandu-mi “predici”. Ca trebuia sa spun “cu placere”, ce-i aia “pentru nimic”? Discutia a inceput cu “nu e frumos, nu e politicos sa raspunzi asa”, argument la care adolescentul din mine a scos la iveala arma contrazicerii numita “da’ de ce?”. Mama, exasperata, mi-a spus pe un ton suparat ca atata timp cat eu mi-am dat silinta sa ma deranjez sa ajut pe cineva, nu e acelasi lucru ca si cand nu as fi luat atitudine- adica nimic. Am procesat argumentatia finala, am ajuns la concluzia ca are sens si m-am potolit.

Ieri, intr-o singura zi de serviciu, primesc ca raspuns la  multumesc: “e-n regula” (it’s fine), “nu conteaza” (nevermind)… si explodez.  Ah, fir-ati voi sa fiti nesuferiti cu replicile voastre, ca pe voi se pare ca nu a avut nimeni cine sa va invete !!