DragA Dandel ,
am fost vineri seara la intalnirea de 40 de ani de la terminarea facultatzii,
si a fost f f frumos
1 ne-am intalnit in holul mare al ase-ului ap[oi am fost in aula
2 s-a cantat gaudeamus
3 a tinut o mica cuvintare o colega care acum e profesoara la fac pe care am terminat-o
4 au tinut cuvintari profi si ei pensionari care mai traiesc
5 s-a strigat catalogul si am spus fiecare cate ceva …
cel mai mult mi-a placut fostul nostru preparator mai mare cu 3 ani ca noi ,care dupa ce a enumerat toate doctoralele si universitatile de pe unde s-a specializat ,si functziile de pana la 12 ani decan. acum este asistent la nepoata lui de 10 ani !!!!si s-a retras pe langa sibiu de unde este
iar unul din colegii a spus mai apoi cand i-a venit randul sa vorbeasca ,… ma bucur don profesor ca acun sunem colegii…//suntem pensionari …amandoi
apoi seara am fost la clubul diplomatilor unde am stat pana l la 1 noaptea
dar a fost greu la inceput ca nu ne mai recunostem cat am imbatranit , fiecare ii vedeam pe ceilalti schimbati , grasi si burtosi baietii , si fetele parca nu chiar asa de mult
Asta imi scria mama mea acum o luna, iar eu inca si astazi sunt fascinata de eveniment.
Mi se pare ceva extraordinar, extraterestru chiar, aceasta reuniune a unor oameni trecuti de 60 de ani. In primul rand noi astia mai tineri nici intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului nu am tinut-o. In al doilea rand, babacii astia s-au sunat, s-au cautat… au facut cercetari. Fara Facebook, fara Hi5. Si s-au gasit.
De ce ma impresioneaza? Fiindca generatia lor, cu bunele si relele prin care au trecut, au pastrat niste valori. Contactul uman. Pentru a-si gasi fostii colegi (colegi, da?), au intrebat din om in om: “aici a locuit/s-a nascut Badea, nu stiti cum am putea sa dam de el/ea acum?”.
In cel mai bun caz (varianta optimista), noi astia mai tineri, dupa 4o de ani de la data absolvirii, vom initia o conferinta pe Facebook, vom deschide o pagina google si vom tasta “versuri si traducere Gaudeamus”.