In timp ce imi desfaceam bagajul pentru cele cateva zile ce aveam sa le petrec in Bucuresti, o aud pe mama indignata: “- Si cu rochia aia ce’i?”. Ii raspund putin ezitand: “pai… pentru duminica, la teatru”. Mama insista, nedumerita: “cu asta vrei tu sa te imbraci la teatru? cu asta?!? pai tu stii cum vine lumea imbracata la teatru in ziua de azi?!” Asta e, imi zic eu in sinea mea plina de incredere, n-oi fi eleganta intruchipata, dar tinuta macar e decenta si serioasa.

Iata-ma-s ajunsa in sala mare a TNB, intolita, pe toace, cu briz-britzuri asortate din cap pina in picioare. Si dau sa ma uit jur imprejur: blugi, blugi, blugi cu tricou,un sacou razlet…. Inteleg perfect indignarea mamei: ce caut eu eleganta prin lumea de pe aici?!?

In lumina chioara a becurilor, incerc o tentativa de a cauta randul inscris pe belet. In comoditatea mea, aleg niste batranei pe la 70 de ani, pe care ii intreb politicos: “Fiti amabili, ce loc aveti, va rog?!” (in ideea ca, daca ei au randul 12, randul 11 e imediat mai jos…). La asemenea intrebare, un raspuns insotit de un dat din umeri la dublu: “nu stim”. Mie mi-a spus Badea de multe ori ca mutra ma tradeaza, asadar nici acum nu imi pot ascunde nedumerirea muta… cum adica nu stii ce locuri ai pe biletul la teatru? In fine, imi zic ca fiecare dintre noi are stolul lui de vrabii neintelese si dau si eu din umeri: “whatever….”.

Gasim locurile, ne asezam. In fata noastra, o pereche cam la 20-25 de ani este intrebata: “aveti bilete pe locurile astea?”. Intrebarea se dovedeste a fi retorica, iar tinerii se re-orienteaza catre alte locuri: pur si simplu sar peste scaune, intocmai precum golanii de rand sar gardurile din statia de tramvai. Nu trec 5 minute, alti tineri, aceeasi intrebare: “aveti locuri aici? ne scuzati ca va dam la o parte…”

Cand intr-un sfarsit a aparut pe scena Caramitru, am rasuflat usurata ca totusi sala mare TNB nu s-a transformat inca in sala de cinema…