Dimineata, in drum spre serviciu, tin un discurs emotionant despre semnificatia snurului de martisor, la o temperatura de minus cinci grade. La tot entuziasmul meu debordant, pus mai mult sau mai putin pe seama celor 3 cani de cafea desertate pe gat la micul dejun, singura intrebare pe care o primesc legata de Martisor este “Cum adica, in tara voastra primavara nu vine pe 21 martie ?”.  Mda, touche…
***

La pranz, nimerim intr-un fel de cafenea. Nu ne-am lasat pacaliti de primul indiciu: cum intri pe usa, observi ca din 30 de mese, doar vreo 5 sunt ocupate, si la alea se serveste cafea/suc.  Noi eram decisi sa incercam ceva nou, in plus facusem pe jos doar 3 centimetri de harta mapy.sk.

Ne asezam, asteptam sa ne bage si pe noi cineva in seama. Cu foamea in gat, suntem intelegatori, respiram adanc, zambim si asteptam. Vine o tanti, ii cerem meniul de pranz (ala de pe net, unde erau vreo 5 feluri de supa, 6 feluri de mancare si vreo inca 3 feluri de desert). Pare ce-i drept cam surprinsa, dar in fine, se executa. Se indreapta spre masa alaturata, ii intreaba pe clienti: “permiteti sa iau meniul?”, se intoarce victorioasa cu o bucata de hartie , o jumatate de A4 printata, pe care o intinde undeva in aer, deasupra capetelor noastre. Desigur, dispare imediat, doar de aia am cerut meniu de pranz, ca suntem oameni indecisi si ne-o fi trebuind timp sa luam o hotarare asa de importanta.

Se intoarce, atrasa probabil de galagia de la masa noastra: ghiortz? ghiortz-ghiortz! vorbeau stomacurile noastre intre ele. “- Sa stiti ca din meniul 3 nu mai e nici o portie”. Bun, asta e, meniul cel mai bun, singurul care continea vreo farama de carne s-o terminat. Ne repliem,  alegem altceva… si desigur asteptam. Se intoarce cu una bucata de farfurie de mancare si anunta: Imi pare rau, asta e ultimul fel din meniul nu stiu care, doriti altceva? Eu una oftez…. da’ adaaaaaaaaanc!

Asteptam in continuare. Si asteptam. Da’ asteptam! Ca deh, ne gandim noi, la 5.20 euro/meniul in conditiile in care media e 4 euro/meniu… sa vezi cata mancare o sa baam in noi!!!

Intr-un final, o vedem venind cu niste farfurii mari cat un OZN, defapt pe chelnarita nici o mai zarim in spatele farfuriilor uriase. Ni le intinde tacticoasa, intr-un ritm leeeeeeeeeent si ne ureaza pofta buna pe limba ei. Nu stiu ce am comandat, oricum nu avea importanta, avand in vedere ca ne-a adus ce mai ramasese din toate meniurile alea. Dar nu m-as fi asteptat sa mi se aduca o mana de tortelini cu urme de spanac, de parca ar fi scuipat pe ele Popey, iar deasupra un covor de frunze de maghiran sau ce iarba o fi fost aia; cert este ca nu mi-as fi inchipuit vreodata ca poti servi frunze drept garnitura la macaroane…

Cum terminam de mancat, scoatem fiecare banii, ii punem pe masa si incercam sa ne facem cunoscuta intentia noastra de a achita cat mai curand. Fatuca vine, ne priveste de la inaltime si ne intreaba: “mai doriti si altceva?”. “- Nimic altceva decat nota de plata, va rugam” “- Cum, nu doriti si desert? e inclus in meniul de pranz” “-Bine, ce desert este?” “- Croaisante proaspate”. Si ca sa nu ne simtim pagubiti (oricum am decis ca in drumul inapoi spre serviciu ne luam cate o pizza sa ne astamparam foamea), acceptam.

Trec 5 minute, trec 10 minute…”-Stiti cumva daca  mai dureaza?”, intrebam noi politicos pe tanti ospatarita. “- Ma duc sa verific acum cu bucatarul”. Aha,si tot ce retinem noi este cuvantul cheie “bucatar”… Deci croissantele astea chiar se fac acum! Nu mai conteaza asteptarea, o sa fie proaspete si fierbinti, intocmai ca in reclama!

Si peste alte 5 minute, tanti vine cu 2 doua croaissante si 2 prajituri : “imi pare rau, dar croaissantele s-au terminat”. [WTF?!!, nu le coceati acum 10 minute?]. Desigur, toate deserturile scoase direct de la frigider si nici macar incalzite la microunde.

La final, eu am cerut cartea de vizita, spre nedumirirea colegilor mei.