Saptamana trecuta aveam programata o vizita la pediatru, dar numai cu unul dintre kinderi.

Dupa ce am pregatit totul de plecare, din pragul usii ii spun la revedere lui Manzel:
– Am plecat la doctor cu asta micu’, alalaltu’ doarme dus la el in pat.
– Aha, raspunde Manzel, cu L. trebuie sa mergi la doctor, nu?
– Da, frate, nu-ti spusei de doua zile incoace ce are si cum are? Iar vorbesc la pereti? (“You don’t listen or you don’t care- which one is it, Louie?”– min. 09:12)
– Bine, atata ca il tii pe celalalt in brate, dar treaba ta…

Brusc am inteles visul din dimineata aia. Inainte de alarma de trezire, visam ca intrasem in cabinetul pediatrei, ne salutam cordial nemteste, dar in momentul in care mi-a cerut sa ii arat ce are copilul, eu am realizat ca l-am uitat pe el, pe copil, acasa. Ceva de genul: faci programare la doctor ca e copilul bolnav si de atata ingrijorare uiti sa il iei cu tine…