Într-un metrou bavarez, o tânără ce părea a se lupta cu niscaiva bagaje de călătorie indică din cap către gașca însoțitoare:
-Uite, aici scrie despre amendă, e șaizăci de euro!
-A, e mult mai ieftin decât în Barcelona!
-Da, sau decât in Italia, am fost eu la … [ceva oraș și ceva eveniment]
Am oftat. Nu pentru că din toate călătoriile lor prin străinătate, ăștia au fost în stare să rețină tocmai cuantumul amenzii, ci pentru că, auzindu-i, gremlinii mi-au făcut semnul nostru secret pentru situații delicate, în care trebuie să avem atenția mărită și să nu vorbim …
