Suna cunoscut?

• asta nu o arunc acum, lasa ca o pun in balcon ca poate imi mai trebuie
• bluza asta nu ma mai incape, dar nu ma indur sa o arunc, ca poate fac din petice jucarii pentru copii
• uite goblenul asta inceput in 2011 il pun bine, dar totusi la indemana, ca am de gand sa il termin si trebuie sa fie imediat accesibil in caz ca ma apuca vreun acces de zel
• cartoanele astea luate din magazin direct din cosul lor de hartii imi trebuie mie ca am eu niste idei… De vreo doi-trei ani se tot aduna si ideile si cartoanele, dar daca nu-i timp sa ma ocup de ele, ce sa-i faci… le mai pastrez putin
• asta nu pot sa o arunc, ca e amintire

Azi sunt pusa pe fapte marete, fac ordine pe birou. Cum inevitabil gremlinii graviteaza in jurul meu, zic sa le dau si lor o ocupatie: “Mario, ia pixul asta si arunca-l la gunoi!”

Mario imi ia pixul din mana, il studiaza atent, il desface, ajunge la concluzia ca poate face din el trompeta, apoi stergator de parbriz la masinuta… Intr-un final se plictiseste si pune pixul in cutia lui cu jucarii, gandind in sinea lui ceva de genul “ce daca a zis mama ca e gunoi, uite ce bun e pentru mine… il pastrez eu.”  Revine dupa ceva timp, se mai joaca cu pixul, iar se plictiseste si intr-un final se duce sa indeplineasca sarcina trasata.

Nu inchide bine capacul galetii de gunoi, ca vine Luigi si recupereaza din gunoi pixul cu pricina… (Pe fundal Mario tipa ingrozit la frate-sau: “De ce iei de la gunoi?!” )