Prima zi de concediu, eu intr-o camera de motel, Madonna in camera alaturata, amandoua cu laptorile in brate la ora 7 dimineata

alexutzova: matinalo, n-ai somn in concediu?>
alexutzova: auzisi ratele ?
alexutzova: cum mai macane de zor
madonna: da
madonna: una singura macane de fapt
alexutzova: fata sau baiat oare?
madonna: cred ca ea
madonna: ca el tace si o lasa sa macane
madonna: e la fel la toate speciile

De mentionat, continuarea la “o ratusca sta pe lac” este “o’mpusc in cap, pac-pac”, versuri pe care Manzel ni le-a recitat plin de romantism de fiecare data cand vedeam vreo astfel de zburatoare (fara exceptie, cate’un recital pentru fiecare exemplar, chiar si la vederea panourilor publicitare O2…).

Ceske Budejovice, 08.apr.2010.

Dupa ce am ascultat Gaitele- teatru radiofonic, am vazut piesa de teatru (tv) “Cuibul de viespi”. La fel cu “Scapino”, mai intai am ascultat pieasa radiofonica, apoi am vazut piesa cu Horatiu Malaele.

In ambele cazuri, o usoara dezamagire la vederea spectacolului de teatru. Atatea gesturi si mimica inchipuite la auzul piesei radiofonice s-au pierdut ca prin minune. Presupun ca acelasi lucru se intampla si atunci cand vezi ecranizarea romanului preferat.

Si daca tot veni vorba de scenarii inchipuite pe baza unor elemente reale, de curand mi-a bubuit ideea sa merg la teatru la cehi. N-oi intelege eu multe, dar sunt curioasa ce-oi fi in stare sa imi imaginez din cele ce vad pe scena, ce poveste pot crea pornind de la ceea ce mi se infatiseaza. Sa zicem ca nu creez nici un basm feeric. Dar macar aud limba ceha si in alt context decat pe strada, ca tot ma laud eu ca vreu sa invat graiul ista. Ar fi o provocare pe care stiu, nimeni in afara mea nu ar accepta-o…

In timp ce imi desfaceam bagajul pentru cele cateva zile ce aveam sa le petrec in Bucuresti, o aud pe mama indignata: “- Si cu rochia aia ce’i?”. Ii raspund putin ezitand: “pai… pentru duminica, la teatru”. Mama insista, nedumerita: “cu asta vrei tu sa te imbraci la teatru? cu asta?!? pai tu stii cum vine lumea imbracata la teatru in ziua de azi?!” Asta e, imi zic eu in sinea mea plina de incredere, n-oi fi eleganta intruchipata, dar tinuta macar e decenta si serioasa.

Iata-ma-s ajunsa in sala mare a TNB, intolita, pe toace, cu briz-britzuri asortate din cap pina in picioare. Si dau sa ma uit jur imprejur: blugi, blugi, blugi cu tricou,un sacou razlet…. Inteleg perfect indignarea mamei: ce caut eu eleganta prin lumea de pe aici?!?

In lumina chioara a becurilor, incerc o tentativa de a cauta randul inscris pe belet. In comoditatea mea, aleg niste batranei pe la 70 de ani, pe care ii intreb politicos: “Fiti amabili, ce loc aveti, va rog?!” (in ideea ca, daca ei au randul 12, randul 11 e imediat mai jos…). La asemenea intrebare, un raspuns insotit de un dat din umeri la dublu: “nu stim”. Mie mi-a spus Badea de multe ori ca mutra ma tradeaza, asadar nici acum nu imi pot ascunde nedumerirea muta… cum adica nu stii ce locuri ai pe biletul la teatru? In fine, imi zic ca fiecare dintre noi are stolul lui de vrabii neintelese si dau si eu din umeri: “whatever….”.

Gasim locurile, ne asezam. In fata noastra, o pereche cam la 20-25 de ani este intrebata: “aveti bilete pe locurile astea?”. Intrebarea se dovedeste a fi retorica, iar tinerii se re-orienteaza catre alte locuri: pur si simplu sar peste scaune, intocmai precum golanii de rand sar gardurile din statia de tramvai. Nu trec 5 minute, alti tineri, aceeasi intrebare: “aveti locuri aici? ne scuzati ca va dam la o parte…”

Cand intr-un sfarsit a aparut pe scena Caramitru, am rasuflat usurata ca totusi sala mare TNB nu s-a transformat inca in sala de cinema…

Zilele trecute, in pauza de pranz, noi fetele am fost invitate la o cafea in cafeteria IT-istilor. Nu stiu cum se face ca baietii au ramas cu doi pasi in urma, eu odata ajunsa in fata portii m-am dat intr-o parte si deodata o vad pe diva cealalta semnalizand intentia de a se propti in usa pentru a o deschide. Panicata numai la gandul ca o femeie isi deschide singura usile cand e insotita de cavaleri, Alexutza sfatuieste:

– Gazela, stai!

Iar Gazela, pe un ton uimit, naiv si mai ales fara pic de sarcasm cere lamuriri:

– De ce, se deschide cu cartela?

Eh, uite cum ii invatam pe narav pe barbati, fir’ar sa fie ea de emancipare, cu tot cu cea care a rostit prima data odiosul: “las’ draga, ce, eu nu pot si singura?!?” .

Se da un open space contabil. Ridici receptorul telefonului aflat pe biroul tau, formezi un cod/parola si asculti, mai in surdina saui mai tare, radio-ul local. Iar eu vineri seara, cu oboseala in ochi de la atatea cifre, ascult din toate partile (surround, ca la cinema): “love hurts” si alte lalaieli. Nu vreau sa ma pling ca e muzica tare, vreau doar sa ma intreb a nu stiu cata oara: da’ un Nightwight, o Metallica, un ACDC…nimeni, domnule, nimeni nu asculta?!?

Vrea Manzel in dimineata asta sa scrie un CD cu muzica aleasa din topurile de top (radio) ale vremurilor noastre, sa aiba ce asculta la volan. Cate kkturi si toate sunt crema cremelor! Pe mine dupa 10 minute de ascultat “preview”-uri muzicale moderne, ma apuca dracii in cel mai propriu mod, am noduri in stomac si simt senzatia ca numai daca sparg ceva prin casa ma pot calma.

Manzel realizeaza ca proiectul top de topuri nu are nici un success (nu are alese decat 5-6 melodii, prea putin pentru un CD), asa ca trece la un alt proiect. Un nou proiect la care sunt intrebata dupa nici 3 minute: “sunt prea multe, ce sa scot: Alice Cooper sau Meatloaf?”.

Aha. Observa careva diferenta? Top de topuri disco: pierzi juma de ora si tot nu ai ce sa culegi din crema cremelor; e greu pina alegi ceva rezonabil. Cu rocku’ pe de alta parte… the best of the best of the best e nelimitat, e greu sa nu alegi ceva/ iti rupe inima cand tre’ sa lasi ceva deoparte.

Doamnelor, iata de la cine trebuie sa va asteptati sa primiti flori de 8 Martie:

Manzel: fac rezervare la bilete la Avatar
Sent at 17:37 on Tuesday
Manzel: nu mai fac
nu mai mergem
me: ?
Manzel: toate locurile bune in sala sunt rezervate sau vandute
mai sunt foarte in fata si pe margini
me: mai bine, am scapat
Sent at 17:40 on Tuesday
Manzel: azi e ultima zi in brno, saptamana viitoare nu mai este
me: hotareste-te
Manzel: o sec.
Sent at 17:46 on Tuesday
Manzel: m-am hotarat, nu mergem
me: really?
Manzel: no
me: il vedem in praha? [“sarcasm sign” nedectabil]
Manzel: da,da,da,da
e in fiecare zi
la slovansky dum
mergem in weekend?
me: m-a mancat in cur
Manzel: da’ e numai seara
la 20 sau 21
luam vineri liber si mergem?
Sent at 17:48 on Tuesday
Manzel: vineri seara au locuri
de la 21:30

Facusem eu o intelegere secreta cu Manzel, sa nu vorbim Fiat-ul de rau daca ne aflam pe o raza de 2 km departare de masinutza noastra. Sa nu carecumva sa ne auda ca zicem de ea ca e batrana, ca e rablagita si ca ne temem sa nu dea o boala peste ea si doamne fereste sa moara, ca nici macar bani de inmormantare n-avem… Degeaba ne-am stapinit noi gura, Manzelica de la o vreme a cam inceput sa se uite dupa gagicutze mai tinerele si mai bine aranjate. Iar masina tot femeie e, te simte imediat si se razbuna!

Primul ger mai aprig, acum vreo luna: portiera soferului nu se mai inchide (deschidem masina, dazapezim si cand sa ne asezam la volan si sa inchidem usa dupa noi, iete surpriza). Am stat inauntrul masinii, in fata blocului, vreo juma de ora, asteptand sa se dezghete broasca. (stiu, am simtit penibilitatea in fiece secunda din fiecare alea 30 de minute)

Al doilea ger naprasnic: la jumatatea drumului spre serviciu se aprinde beculetul de control de la pompa de injectie.

De saptamana trecuta, de cand a inceput sa cedeze ambreiajul, ne-am facut abonamente RATB si circulam cu tramvaiul.

La inceput, pe principiul solidaritatii feminine, am insistat sa reparam si sa ingrijim in continuare masina (am venit chiar si cu scuza ca imi trebuie mie fiatul asta la toamna, dupa ce mi-oi lua carnetul in vara). Dar cand madama a inceput sa se obrazniceasca si sa faca fitze, femeia din mine s-a enervat si i-a trasat lui Manzel instructiuni clare: “Maine sa o duci la fier vechi, nu vreau sa o mai vad!”.

Si Manzel o dus azi batrana la azil, la targul de vechituri. Numai seful meu, care e proaspat casatorit, poate sa ma intrebe naiv “who’s the head of the family” si sa fie sincer surprins de raspunsul meu….