Discutie serioasa pe mesager, de la serviciu, dupa o noapte  mult prelungita de team-building:

me:  scobitori aveti?
 Manzel:  cate?
si ce culoare?
 me:  2.5, verzi
 Manzel:  n’avem jumatati de masura
si daca vrei doar culoarea rosie
 me:  bine si asa
aveti 3 bucati?
 Manzel:  avem 3 bucati
pe stanga sau pe dreapta?
 me:  pai care e diferenta?
 Manzel:  pai sunt curbate
la stanga sau la dreapta
 me: simple nu aveti?
 Manzel:  simple nu
vrei lemn sau plastic?
 me: care e mai ieftine?
 Manzel:  alea de lemn
vrei stinghie sau rotunde?
me:  domnule draga.. de cele mai ieftine
 Manzel:  cele mai ieftine sunt paiele de la matura
folosite pe post de scobitori
 me:  si le vindeti la farmacie?
 Manzel:  nu, la drogherie
 me:  deci in concluzie nu aveti scobitori
 Manzel:  avem si scobitori, dar nu sunt ieftine
  me:  dar de intrat la apa, intra?
 Manzel:  nu intra la apa, lemnu’ pluteste

Pina ajung sa spun povestea, pozele aici.

Taman ce trecuram cu bine de auditul extern, primim mail de felicitare de la Seful Sefilor. The usual, vino Grivei sa te scarpin intre urechi, ca ai fost cuminte si ti-ai indeplinit sarcinile din fisa postului. 

Sefuletul Sefilor- un fel de Sintu’ Petru al Corporatiei, raspunde la mail:  Team, Well done. I’m very happy. Mai se trezeste nu’s ce Vice-prezident sa ne atinga mandria muncitoreasca cu acelasi “well done”. Si tot asa, curg la mailuri, macar acu’ aflai si io care’s toti Sefii si Sefuletii pe care ii putem avea deasupra capetelor.

M-a distrat la culme acel  “well done”. E demential. Ca la restaurant, cand comanzi o friptura bine facuta, iar dupa masa te declari satisfacut. Si’apoi, dupa ce te-ai indestulat, il chemi pe Grivei sa il mangai pe burta, multumindu-i ca el a fost cel care ti-a adus vanatul la nas. Good boy,Grivei,  well done! 

Povesteam eu ca a inceput sezonul evaluarilor profesionale. Si ramasesem cu un zambet larg pe mutra, la gluma ca s-o blocat computadorul si o dat eroare la cat de exceptionala mi-s.

Nu apucaram noi, echipa de ciumeti, sa completam si sa trimitem  autoevaluarile, ca si primiram mail. Sedinta: Draga echipa, se pare ca nu ati inteles pe deplin semnificatia calificativelor, prin urmare vi le  explicam din nou.

As scrie la meeting-minutes doar atat: Clopotul lui Gauss. Dar tare mi-e teama ca voi ramane iarasi neinteleasa, cu subtilitatile mele profunde (precum Tudor al lui Sorescu- “Trei dinti din fata”).

Deci cum se aplica statistica lui Gauss in domeniul resurselor umane? Zicem asa: Turma, in asamblul ei, e mediocra, dar exista si exceptii- respectiv acei oameni pe care vrem sa ii promovam sau aceia pe care vrem sa ii concediem. Acestia trebuie sa iasa in evidenta, prin comparatia cu media turmei. Daca am in echipa 10 oameni, din care vreau sa il promovez pe Ghita, la restul 9 oameni trebuie sa-mi iasa calificative sub exceptional. Daca toti 10 se apreciaza ca fiind “buni-spre exceptional”, se strica clopotul, nu mai iese Ghita in evidenta. Iar Ghita se va evidentia numai cu atat cat trebuie, respectiv proportional cu salariul la care trebuie sa ajunga.

Vorba lu’ manelistu’ , in loc de concluzie: “valoare mea, valoarea mea”…

La Corporatie, candva un nebun a aruncat o perla si zece intelepti au aprobat-o: intranetul sa se numeasca Panorama. Si cica gasesti acolo di toate, si inca pentru toti, vorba ceea, sa ajunga la toata lumea.Personal am ceva probleme in a retine astfel de nume docente (intranet.corporatie mi s-ar fi parut mai accesibil memoriei mele), asa ca, in cautarea unei solutii, mi-am amintit de strategia retinerii numelor printr-o asociere oarecare. Baiul este ca si aici ma cam incurc, caci:  Panarama iti deschide panorame sau panorama cuprinde nenumarate panarame? (Care o fi fost, domne, cuvantul de la care plecat?)

S-a deschis sezonul la evaluari profesionale. La instruirea premergatoare, ni s-a spus ca vin in cicluri, cate 2 pe an. Nimic mai simplu: sutele de muncitori corporatisti au la dispozitie cele 20+ 5 calculatoare (cate 5 pe fiecare etaj + 5 in sala de mese) conectate la intranet. (Pe etajul meu sunt doar 4 calculatoare, dintre care 3 au mouse cu bila- tre’ sa verific maine daca au si floppy disk). Te duci la computer, intri in matrice,  iti actualizezi datele referitoare la identitatea de muncitor corporatist (telefon, locatie, mama, tata) si numai apoi ai access la baza de date cu evaluarile. Si eu am fost la HR, si eu am avut sila de lins dosare de personal ca sa actualizez baze de date, dar lucram totusi cu oameni destepti, care nu m-ar fi luat in serios daca as fi  imprastiat exceluri in care ceream sa isi completeze singuri informatiile de care aveam eu nevoie.

Asadar dau sa accesez intranetul. Imi cere sa schimb parola.  Schimb parola. Doua click-uri mai tarziu, iar e nevoie de parola. Pun parola noua,  nu merge; pun parola veche, nu merge;  iar parola noua, iar parola veche… pina la aparitia unui mesaj in chenar gri: “your account has been locked”.  Ma pling la IT, sunt tratata ca VIP si in 5 minute am parola resetata. Merge? Desigur, nu…A doua zi aflu ca  desteptu’ de IT-ist, ala care mi-a resetat parola, mai trebuia sa mai dea un click sa imi deblocheze contul. “Beauty in, ugliness out”. Ajung la completarea propriu-zisa a evaluarii. La final, cand sa apas si eu butonul ala frumos cu “trimite mai departe”, imi apare mesaj de eroare: cica sa ma evaluez/ sa acord calificative pentru fiecare din sarcini/atributii. Mai verific odata: exceptional peste tot, mai putin 9 din 10  calificative “de la exceptional in sus” . Iar apas butonul, iar eroare. Sterg calificativele si le pun din nou. Iar eroare. Deci daca eu sunt exceptionala, calculatorul da erori. (Al dreaq programator, cum o fi gandit el regulile de eroare? pe pariu ca daca eram mediocra de sus pina jos, totul era ok!).

Mai zaresc eu cu coada ochiului o adresa de mail a IT-istilor care se ocupa de sistemul asta panoramic. Amu… cum dau mail, ca sunt la calculatorul din sala de mese, care se conecteaza numai si numai la reteaua interna? Imi amintesc ca parca ar trebui sa am ceva adresa de mail pe numele meu, pe intranetul asta. Gasesc un buton pe care scrie Inbox. Evrika! Dau click, imi apare un mesaj cu o intrebare, daca vreau sa instalez ceva (RTFM in cazul de fata nu se aplica. Da’i dreaq cu mesajele lor de eroare, ce pot sa stric eu in plus? Si daca stric, ce sa zic, o merita). O-la-la…. 486 mesaje noi??? pe o adresa de mail pe care nu am verificat-o niciodata? Mi-o fi scris si Mos Craciun? Fac print-screen la erori, le pun intr-un atasament,trimit mailul la adresa IT-istilor- numai lor, fara altcineva in To, Cc sau Bcc. Zece secunde mai tarziu Microsoft Exchange isi bate joc de mine: “your email could not be sent, too many recipients”. Verific in calendar: zi de marti. Al 480-lea mesaj din Inbox ( 480 din 486) are ca subiect “Your outgoing mail has been blocked”.Imi da si motiv, cu trimitere la nu stiu ce instruire pe care trebuie sa o urmez. Am si link. Dar timp, timp pentru toate kkturile astea se intreaba careva daca am?

Seara ma vede Manzel nervoasa. Ii povestesc, cu respiratii sacadate si gesticulari largi, tarasenia de mai sus. Drept feedback, imi aduce sec la cunostinta: “Noi pentru evaluare nu avem Panorame, ci Personal Management System (PMS). ”

Cine inventeaza, domnule, asemenea denumiri odioase si predestinate?

Azi Manzel si-a facut ordine printre cd-uri si arunca vreo 20-30 numai cu sisteme de operare.Oare pe ce lume am trait pina acum, crezand gresit ca sistemele de operare pentru PC  se impart in 3 categorii: Mac, Windows si Linux? 🙂

Ca sa nu ating pragul rabdarii tot asteptand niscaiva porniri casnice din partea lui Manzel, azi i-am trasat lista de sarcini. Bilant: toate sarcinile indeplinite + un aspirator ars, caci domnu’ avuse si initiative proprii

In toiul frecarii de podele, numai ce aud un glas suparat venind dinspre directia lui Manzel: “Ai umblat tu cumva cu cutter-ul meu?”  Dau sa ii raspund, crezand ca nu gaseste cutter-ul, insa intrebarea se repeta: “Ai umblat tu cumva cu cutter-ul meu si mi l-ai stricat?!?”  Ah, brusc copilaria incepe sa mi se deruleze inaintea ochilor, cu toate momentele in care tata ma intreba cu acelasi glas fioros: “Ai pus tu mina pe….?” (e stricat, numai tu puteai sa umbli cu el si sa il strici!”). Desigur, adult fiind nu pot sa dau decat acelasi raspuns pe care l-am dat in repetate ori: “Nu stiu, de ce?”. Ceea ce gandesc, respectiv “Mare lucru, un cutter… si daca l-am stricat, ce?!?”, stiu din experienta ca e mai bine sa nu spun. Fiindca de partea adversarului nu este un cutter, ci cutter-ul magic, care trece prin lama lui balauri, zmei si gheonoaie… Incredibil cum se ataseaza barbatii astia de niste unelte, iar cand profanii ca mine le strica din greseala, se darama nu un univers, ci zeci de universuri. Desi in casa mai sunt vreo 3-4 cuttere imprastiate prin debara si hol, Manzel se apuca sa repare pretiosul cutter, desfacandu-l si  indreptandu-i la loc lama pe care am pangarit-o eu, cu atingerea mea. (Desigur ca, desfacand jucaria, au sarit vreo 2 arculete pe care le-am cautat 5 minute…).

Ma intorc la podelele mele, lasandu-l pe Musiu in activitatile sale mestesugaresti. Nu trece mult timp si aceeasi voce suparata incepe sa bombane. “Mda, de ar face astia treaba fara sa atraga atentia asupra lor”- de gandit,gandesc, dar nu rostesc nimic. Si Manzel se infatiseaza cu aspiratorul de masina mutilat: “Arunca-l la gunoi, imi zice, nu vreau sa il mai vad, nu e bun de nimic”. “Ce facusi, bre, cu el, cu ce-ti casuna?” “Pai am vrut sa imi aspir praful din calculator, si bateria era slaba, si am vrut sa il pun la curent direct [aha, la asta folosea cutterul!], si nu a mers. Si gata, arunca-l, oricum nu era bun”.

Trag eu concluzia cum ca…aspiratorul s-a stricat singur. Fiindca numai Alexutza, pe ce pune mana, strica. Ori Manzel nu e Alexutza, nu-i asa?

Mi-a luat cam vreo 15-20 de  ani pina cand intamplarea mi-a demonstrat de ce mama mea m-a invatat ca la “multumesc” se raspunde intotdeauna “cu placere”.

Acum mult mult timp, mi s-a spus “multumesc” nici eu nu mai stiu pentru ce. Am raspuns “pentru nimic”. Strainul care mi-a multumit s-a indepartat, iar eu am ramas cu mama mea tinandu-mi “predici”. Ca trebuia sa spun “cu placere”, ce-i aia “pentru nimic”? Discutia a inceput cu “nu e frumos, nu e politicos sa raspunzi asa”, argument la care adolescentul din mine a scos la iveala arma contrazicerii numita “da’ de ce?”. Mama, exasperata, mi-a spus pe un ton suparat ca atata timp cat eu mi-am dat silinta sa ma deranjez sa ajut pe cineva, nu e acelasi lucru ca si cand nu as fi luat atitudine- adica nimic. Am procesat argumentatia finala, am ajuns la concluzia ca are sens si m-am potolit.

Ieri, intr-o singura zi de serviciu, primesc ca raspuns la  multumesc: “e-n regula” (it’s fine), “nu conteaza” (nevermind)… si explodez.  Ah, fir-ati voi sa fiti nesuferiti cu replicile voastre, ca pe voi se pare ca nu a avut nimeni cine sa va invete !!

Cum am lipsit din oraș, cum au mai spart ăștia șoseaua…Se lucrează nu numai pe porțiunea de la IBM + șoseaua de centură, ci și pe podul de la ieșirea din oraș spre Viena, dinainte de Hornbach.

Băieți dăștepți noi, iată ce ne gîndirăm cand am iesit de la serviciu: decît să stăm în trafic în față la Hornbach, mai bine facem stinga spre Viena, evitam blocajul, mergem la Tesco si facem cumparaturile. Nu stiu cum socotiram noi ca salvam timp, caci de intors acasa ne-am intors la 9 seara. Cu siguranta ca 500 de metri bara la bara i-am fi parcurs in max. 10 minute si nici nu am fi cumparat atatea maruntisuri folositoare, dar complet inutile (de exemplu: vreo 2-3 tipuri de huse de haine, in conditiile in care hainele noastre nu stau in dulap decat in zilele in care avem musari de gradul I)