Uneori mă suspectez că îmi lipsește câte o doagă: distracția planificată a după-amiezei de astăzi a fost să duc gremlinii la etajul de jucarii al celui mai mare magazin din oras, eu având în minte obiectivul clar de a nu cumpăra nimic. Lăsând deoparte doagele și plimbatul ursului legat la bot, prin fața borcanului de miere, exercițiul a avut două teme:

• în condițiile în care pot să vadă o gamă largă de oferte, ce jucării își aleg ei singuri, ce anume îi tentează din fiecare categorie?
• să aibă un comportament civilizat în fața tentațiilor. (Câtă gargară cu Moș Crăciun am putut să debitez numai gremlinii știu – numai ei, fiindcă eu sincer nu îmi mai amintesc toată povestea cu jucăriile din magazin, făcute de Moș Crăciun pentru alți copii. Sunt multi copii cuminti si Mosu face jucariile pe rând. De aia am venit în magazin, să vedem ce jucării primesc alți copii și, dacă e ceva ce ne place, punem pe lista de dorințe )

Nu m-ar fi dus mintea că gremlinii își pot dori mașini cu Barbie, gen asta sau asta sau asta, deși, urmărindu-le jocul acasă, am observat demult că le place să pună căpcăunii de la Lidl (skeetes aia) pe post de șoferi la mașinutele lor.

”-Alegeți ceva care vă place de aici”, le-am spus în fața raftului cu animale de plastic, dorind să le știu preferința (aveam planificată o vizită la Zoo). Șerpi, șerpi mișcători, asta i-a atras 🙂

”-Gremlini, în astea trei zile de wk-end este ziua mea!”. Așa mi-am început eu anunțul, cu intenția de a sublinia a mia oară că vreau flori și felicitări, că doar dintr-un top de hârtie s-or găsi două foi pe care să îmi mâzgălească un La mulți ani.

Numai că socoteala din târg a fost cam așa:

-Mami, câți ani faci? – 18 și umpic. – Și nașa câți ani are? -19 și umpic. -Și mâine o să faci 19 cum are nașa acum? – Da. – Și atunci o să conduci și tu mașina?!? Nașa are 19 ani și știe să conducă mașina.

Manzel la volanul mașinii, de pe bancheta din spate se aud gremlinii comentând serios și grav, în stilul Cristian Țopescu: ”În mașina din față e un om care e fată și e ca mami, dar omul ăsta mers a școala și a învățat să conducă și de-aia are voie să stea la volan”

Issue: cannot print document – story of troubleshooting.

Am vrut zilele trecute sa printez ceva. Cum nu a mers de la calculatorul meu, am incercat de la alt calculator conectat la aceeasi retea si la aceeasi imprimanta- incercarea a fost presarata cu mult patinaj artistic (respectiv moaste pe gheata), fiindca orice urma de share  fusese stearsa de windows la ultima actualizare.

Am ajuns pina la dezinstalarea imprimantei, pentru a incerca sa o reinstalez. Cand nu a mers de pe calculatorul meu, m-am hotarat sa o dezinstalez si de pe celalat calculator.

Intr-un moment in care calmul meu hoinarea prin vecini (la mine acasa clar nu era), m-am trezit cu Manzel intrand pe usa si intreband autoritar “Alexutza, ce ai stricat? Au venit astia doi la mine sa imi spuna sa vin repede ca ai stricat calculatorul si ca trebuie sa vin sa te ajut”.

Asa cu copiii mei, s-au autosesizat…

Si il las pe Manzel la butoane, ii predau stafeta: “Uite, vreau sa printez pagina 3 din documentul asta si nu merge deloc!”.

Manzel descurca itele, face magie, face si update-uri, il face si pe scaraotchi in patru, toate testele merg, orice alt document se printeaza, in afara de pagina mea a treia.

A doua zi de dimineata aveam sa aflu ca atunci cand vrei cu tot dinadinsul sa printezi pagina numarul 3 a unui document de total 2 pagini,  nu te avertizeaza nimeni ca esti prost. De-aia iconita de imprimanta nici macar nu arata eroare, prostului nu i-ar fi dat prin minte sa isi verifice propriul software de la mansarda.

Imi aud gremlinii propunandu-si unul altuia sa faca schimb de haine. Isi schimba intre ei mai intai bluzele, apoi sosetele, in cele din urma pantalonii, dupa care bucurosi exclama:

Luigi zice: -M-am costumat in Mario!

Mario răspune: M-am costumat in Luigi!

De obicei atunci cand se costumeaza in ceva refuza sa raspunda la numele botez si trebuie sa ii chemi cu numele personajului. Au observat ei ca lumea din jur se relaxeaza atunci cand sunt imbracati diferit si oamenii devin mai increzatori ca ii pot deosebi cu usurinta, prin urmare gasira antidot. Chapeau.

Din cand in cand, adica nu chiar in fiecare ora din zi lumină, ci mai la doua-trei ore departare, răzbate o voce părintească: Iar sunt jucăriile voastre în drum! Câteodată glasul sună enervat, alteori dojenitor, uneori resemnat, de multe ori supărat. În jumătatea aia de metru culoar de trecere printre camere, de fiecare dată când te aștepți mai puțin, calci pe un titirez, pe săbii mini-lego, roți de mașinuțe dezmembrate… chestii dintr-astea cât să nu îți sucești glezna, dar nici drept să nu mai mergi.

Astăzi Manzel, obișnuit fiind să se uite după mărunțișuri, se împiedică de ditamai bușteanul adus în casă și lăsat de-a curmezișul holului. ”Mhmmmm…. ” se aude un început de sunet, la care gremlinul ripostează prompt:  – Dar toată casa e un drum! (auzi, știi ceva? oriunde aș pune lucrurile tu tot reușești cumva să te împiedici de ele!)

Bat copilul la cap, insist si predic pina mi se usuca gatul: orice ai avea de gand sa faci, sa iti dai interesul sa faci bine/ asa cum trebuie – nu-ti bati joc si nu te prostesti; si cand nu reusesti de prima data, o iei de la capat de cate ori e necesar, pina reusesti.

Zilele trecute am rugat gremlinul sa mature sub masa. A adunat el totul in faras, de m-am si minunat cat de bine a indeplinit sarcina si cand sa apuc sa il laud, el brusc rastoarna tot continutul farasului inapoi sub masa.

Am facut ochii mari, mi-am muscat limba sa nu graiasca cuvinte de adulti si l-am auzit raspunzandu-mi la intrebarea nerostita: “-Mami, nu am facut bine, o iau de la capat. Am uitat o firmitura”.

M-am intors acasa, am cantat “Doi gremlini cucuieti”, feciorii ma asteptau de parca as fi lipsit un secol, nu zece minute pina la uscatorie.

-Mami, vrei o bucata de paine de la mine? ma intreba feciorul.

Cu ceva timp in urma, cand ma intrebau daca vreau apa de baut, mi-am facut socoteala ca nu e bine sa refuz astfel de oferte. (Poate se creeaza un obicei si nu ma uita la batranete). Asa ca am raspuns imediat “Da” si am intins mana sa mananc dumincatul – adevarul e ca imi era si foame.

-Mami, spala-te pe maini mai intai! mi-a taiat entuziasmul feciorul, disparand cu firmiturile mele.

De Boboteaza au fost -26 de grade, a nins, printre blocuri e zapada suficienta pentru activitati cu sania. Imi propun sa las naibii acitivitatile domestice, ca si asa astea ma asteapta si nu pleaca nicaieri din casa, si sa le dau gremlinilor sansa de a profita din plin, asa cum or vrea ei.

Asadar, dupa gradinita, merg cu copiii in boxa, sa isi aleaga armele: sanii, lopeti de zapada, maturi auto pt zapada, deghetatoare de parbrize… ma gandeam chiar ca as putea improviza niste schiuri din ceva scanduri de la o bancuta de copii.

Iesim din boxa cu un camion si o betoniera, lopeti de… nisip, forme de prajitura si de inghetata (pentru nisip). Au cautat nisipul sub stratul de 10 cm de zapada, au incarcat camionul si s-au jucat vreo jumatate de ora pe trotuarul semi-dezapezit: Unul aducea zapada, inzapezea drumul camionului (punea bulgari de zapada la rotile masinii), celalalt lua lopatica de nisip si elibera calea.

Intr-un univers paralel, Charlie Brown inalta un zmeu…

Din bucatarie il aud pe junior vorbind singur (sau in imaginatia lui vorbind cu frate-sau,care era la doi pasi ocupat cu schitele lui ingineresti, deci ignora pe toata lumea): “Un copil a crescut mare, a zis pa mami, pa tati si a plecat…”

Aici copilul a facut o pauza, fiindca la modul propriu ramasese fara aer la cat de mult turuise pina atunci. Mi-a stat inima in loc, stiind-o pe ma-sa cum a fugit de acasa la 18 ani si intrebandu-ma oare ce planuieste sa faca feciorul cand va fi major.

“Un copil a crescut mare, a zis pa mami, pa tati, a plecat si a dus SINGUR gunoiul”.