Zic astia mai destepti prin carti cum ca e bine sa ii prezinti copilului optiuni. Asadar ma conformez si-mi intreb gremlinii de 3 ani:
-Tinerilor, vreti sa va jucati cu trenuletul sau vreti sa mergeti la zapada?
-Vrem sa mergem cu trenuletul la zapada! raspund prompt juniorii
Ikea. Cumparam umerase. Multe, cam de doua ori mai multe decat ar fi necesar, fiindca pentru gremlini umerasele sunt noul Lego. Seara, inainte de culcare, isi iau cu ei in pat noile jucarii. Si dupa ce umerasele devin autobuze, tramvai, usi de lift, stergatoare de parbriz si Stripe mai stie ce altceva, ii aud cum se dau jos din pat si isi pun jucariile in cutia de jucarii. Dupa care incep sa scotoceasca dupa altceva, prin hol. Ii aud cum se intreaba unul pe altul “Unde e? Hai sa cautam!”. In cele din urma vin victoriosi cu umerasele ”mele” si mi le aseaza in pat, linga perna, spunandu-mi noapta buna.
In alta seara, Luigi adoarme primul. Mario, dupa ce a terminat de”citit” cateva carti, se duce la biblioteca si alege o carte pe care o pune linga Luigi cel dormind. “Poftim”, zice el incet catre frate-sau, cu o voce inceata, de parca s-ar feri sa nu il trezeasca. Si nu apuc bine sa ma emotionez la atata grija, ca Mario si incepe sa dea ordine, imitandu-ma: “Luigi, daca nu mai citesti, pune cartea in biblioteca!”
O sun pe Coana Mama:
-Alo, mama, verifica te rog daca ai internet, ca nu ma pot conecta la calculatorul tau. Ah, si ai calculatorul pornit, da?
-Mai copile, am dat drumul la calculator, are cablul de alimentare pus, yahoo merge, ce mai vrei?
-Bine, multumesc, poate mai trebuie sa mai fac eu ceva de la calculatorul meu ca sa mearga… Verific acum, pa-pa.
De azi dimineata, am repetat dialogul de mai sus doar de vreo 3-4 ori. Mai mult n-am indraznit, ca sa nu carecumva sa reusesc iar sa enervez oamenii…
Vine seara.
-Alo, mama… Hai sa mai incercam ceva.
-Mai copile, ti-l dau la telefon pe frate-tau, ce bine ca a venit el, am treaba, pa.
-Alo, Fratello, hai sa verificam statusul, la mine imi apare connecting, dar prezentul asta continuu dureaza de vreun sfert de ceas!
-Pai vad ca se misca mouse-ul pe ecran si nu sunt eu, cum nu esti conectata?
Urmeaza o tentativa de a ne contrazice intre noi, intrerupta de vocea impaciuitoare a mamei, care are de facut si ea un anunt: varul gremlinez se joaca cu touch-padul de la laptop. Moment in care isi da seama ca piciul asta de ieri la fel se tot joaca la butonul wi-fi, ceea ce explica modul misterios in care se taie internetul in casa mamei…
Cum eram noi toti gramada pe capul lui Manzel in timp ce el se chinuia sa puna pe picioare niste servere, il auzim dintr-o data (adica dupa ce l-am ignorat de primele zece ori) ca racneste: “Hai, gata, toata lumea afara!”
Eu si Mario ne executam, ne indreptam sfios spre iesire. Luigi se intoarce, se indreapta catre Manzel, il ia de mana si il conduce spre usa.
Apropo de comunicatii, mi-am instalat am facut tichet la Manzel sa imi instaleze aplicatia aia de se intreaba toti ce e cu ea. Poate ca nici acum nu vad clar care e diferenta dintre Tzapu si orice alt messenger, dar mi-a folosit zilele astea. Prin urmare am dat sa multumesc pe messenger celui care mi-a varsat ultima picatura chizeasca in creier (asa mi s-a parut corect si just, oarba de mine!). Si din vorba in vorba, discutand despre ce telefon oi fi avand eu si ce sistem de operare are, dupa ce declar ca Simbianul o fi vreo rasa din StarTrek, aflu asa:
“erai mai tehnica in amintirile mele
te plasam foarte sus
cred ca chiar in varful piramidei din fete”
Ego-ul meu atat s-a umflat, ca am dat buzna sa-i impartasesc complimentul si lui Manzel: “Draga, uite, exista oameni care au impresia despre mine ca eram cierlidera in IT… bine, cica la nivel feminin, dar totusi… auzi tu, varful piramidei! V-A-R-F-U-L! “. Manzel mi-a aruncat imediat o privire suspicioasa, incat broscuta cu gura mare a tacut imediat. Deh, te duci cu castraveti de import la gradinar, nu te astepta sa ti-i si cumpere…
Deci brusc m-am gandit eu ca daca specialistii se codesc sa confirme omagiul, o fi ceva in neregula. Si asa am ajuns sa fac analiza pe textul poetului – poate ca nu s-o fi exprimat bine poetul si de aceea nu pricep inginerii poezia: trebuie corectat elogiul cu alte cuvinte mai alese!
Cand vrea ceva, gremlinul meu se intreaba singur, isi da singur optiuni si isi alege varianta de raspuns care ii convine. Trebuie sa poarte un intreg dialog cu el insusi pentru a-si exprima la final dorintele. Important de retinut este ca intotdeauna exista o alegere.
Astazi Gremlinul incepe: “Vrei sa mergem cu masina lui nasa sau cu masina lui nasu?”. Pauza 5 secunde, timp in care eu deja asteptam cu nerabdare raspunsul, ca sa am motiv sa bag zazanie intre nasi. “Sau cu tati?”, continua gremlinul, dupa care face alta pauza. “Sau cu mami?”. Alta pauza, dupa care nu mai raspunde deloc… Cred ca s-o fi ars vreun circuit dupa ce a procesat ca pina acum nu a vazut-o pe mami la volan 🙂
“Mai bine doi betegi impreuna, decat un superman singur”.
Cu o zi in urma ninsese cativa fulgi, cat se se astearna ca ramasitele de unt in untiera cand aceasta trebuie spalata. Apoi, peste noapte a plouat. Cand am iesit dimineata din casa cu gremlinii, acestia au inceput bombardamentul (unul din stanga, unul din dreapta, pe doua voci pitigaiate): – Mami, unde e zapada?
Putin incurcata, incep sa ma gandesc cum sa le explic simplu, intr-o propozitie de maxim 4-5 cuvinte, plansele alea didactice cu formele apei in natura. Totul a mers bine, parea ca au inteles ca zapada se topeste si se transforma in apa, numai ca a venit socul: – Mami, fa zapada la loc! Mami, repara zapada! Maaaaaaaaaaami, puuuuuuuuuuuuuuune zapada la loc!
Ajunsesem in poarta gradinitei, astia doi erau in plina criza, ochii altor parinti erau discret atintiti asupra mea si singura mea reactie a fost sa ma aplec la urechea lor si sa le soptesc urmatorul secret: “Stiu ca voi aveti impresia ca eu chiar pot repara orice, dar nu sunt dumnezeu!”. Replica lor: “Tu esti mami. Pune, te rog, zapada la loc!”
Iar cand eu, cu toate limitele mele, le-am facut in ziua aia zapada (de parca poti sa rezisti cand te roaga ceva copiii, cu lacrimi in ochi…), e de inteles cum ajung sa creada ca eu pot orice si stiu totul.
(**as fi vrut sa pun aici un link youtube, un fragment din Stargate in care Oneill face cunostinta cu nu stiu cine care se prezinta cu vreo 10 titluri, toate bombastice, son of Ra, god of Ma si asa mai departe. Dar nu gasesc acum si nici nu mai am timp sa caut)
Suna cunoscut?
Azi sunt pusa pe fapte marete, fac ordine pe birou. Cum inevitabil gremlinii graviteaza in jurul meu, zic sa le dau si lor o ocupatie: “Mario, ia pixul asta si arunca-l la gunoi!”
Mario imi ia pixul din mana, il studiaza atent, il desface, ajunge la concluzia ca poate face din el trompeta, apoi stergator de parbriz la masinuta… Intr-un final se plictiseste si pune pixul in cutia lui cu jucarii, gandind in sinea lui ceva de genul “ce daca a zis mama ca e gunoi, uite ce bun e pentru mine… il pastrez eu.” Revine dupa ceva timp, se mai joaca cu pixul, iar se plictiseste si intr-un final se duce sa indeplineasca sarcina trasata.
Nu inchide bine capacul galetii de gunoi, ca vine Luigi si recupereaza din gunoi pixul cu pricina… (Pe fundal Mario tipa ingrozit la frate-sau: “De ce iei de la gunoi?!” )
Le spun gremlinilor: “Tinerilor, daca nu va duceti la baie sa faceti pipi, va dau jos din pat!”. S-au executat imediat. 🙂 si eu care ii laudasem pentru logica…