Q: Ce poate fi mai rau decat 2 femei lasate singure la shopping?
A: 2 barbati lasati singuri sa VANDA o masina

Bre Alexutzova, ma intreaba un IT-ist zilele trecute, ce ar fi trebuit eu sa ii raspund prietenei mele la intrebarea "peste 10 ani o sa ma mai iubesti?". Manzel insa mi-o ia inainte: aplici teorema "minte-ma, dar minte-ma frumos". In sinea mea ma cutremur de emotie; din toate explicatiile ce i le-am dat asupra mecanismului de functionare al creierului de muher, s-a prins si de el ceva. Caci indiferent ce i-ai raspunde femeii in momentele ei de isterie, tot nu e bine; de vrei sa o linistesti, pina la urma tot ajungi sa spui o minciuna, asa ca ar fi bine sa fie una frumoasa 🙂

Notification: ERP will be closed for maintenance this evening (start time/end time), please share it with whomever might be concerned”. Cam asa suna un mail de IT, care te informeaza decent cum ca SAP/Oracle/whatever nu va fi functional intr-un anume interval de timp. Iata sirul de reactii:

Primul se sesizeaza francezul printr-un reply to all: Désolé je ne parle pas anglais, je ne comprend rien; merci.
Apoi cehii incep sa-l comenteze si sa-l barfeasca pe frantuz, ce varza e ala si cum habar n-are ca limba oficiala la corporatie este engleza.

Spaniolul, reply to all la mailul francezului: I do not work in IT, please delete my email adress.
Indianul, reply to all la mailul spaniolului: scoateti-ma din lista de distributie, nu am nevoie de asemenea informari.

Deci francezul nu a gasit pe nimeni prin preajma, vreun binevoitor care i-ar fi putut traduce:”ne touchez pas l’ERP”, asa ca omul s-a bagat in seama cu toata lumea (c’asa’s francezii, prietenosi…). La cehi e fudulie mare. Spaniolul mandru cere dreptate- de ce este anuntat toreadorul ca arena va fi inchisa pentru curatenie, sa fie anuntati doar ingrijitorii si femeile de serviciu! Apoi,daca tot s’a dat startul, nici altii nu sunt mai prejos, nici ei nu au nevoie de spamuri d’astea care sa ii informeze in avans ca in intervalul orar x-y nu pot accesa baza de date (prin urmare, daca au nevoie de ceva info din baza de date, sa isi planifice timpul corespunzator)

Ce ascunde acest reply-to-all-to a distribution list? De ce fac asta oameni in toata firea, oameni seriosi?!?

O statuie in parc cu un soldat pe un cal
inseamna ca soldatul a murit in razboi.
Are calul un picior in aer?
Soldatul a murit din cauza ranilor de razboi.
Daca are calul toate 4 picioare pe pamant,
atunci soldatul a murit de cauza naturala.

Din pacate nu pot cita sursa, caci e un power point primit pe mail, cu autor necunoscut. Cat de superficial trebuie sa fie omul care dat drumul la asa ceva? Si cat de superficiali sa fim noi ceilalti sa luam toate informatiile astea de’a gata? Da, intr-adevar, e o chestie cu statuia, cu calul si numarul de picioare ridicate in aer… Dar din toti eroii care carora li s-au ridicat statui pe cal, aratati-mi-l mie p’ala de a murit in razboi din cauze naturale! (caci de e pe cal=> o murit in razboi + calul cu toate picioarele pe pamant= moarte buna).

Ah, dar ce cool este sa te dai mare intr-un pps, ce lucruri savante ni se impartasesc si noi ca prostii, ce tampenii retinem…

Pleci ca tot omul in concediu si lasi un “out off office” auto-reply. Ce face Mr. X cand iti vede instiintarea ca nu esti la birou? Te suna pe mobil. Ce iti raspunde cand ii spui ca esti in vacanta? Continua sa iti prezinte problema lui si termina conversatia cu un  “voi trimite update pe mail la persoana care face back-up pentru tine”.

Vezi, X  stie ca ai acces VPN si ca iti vei verifica mailurile imediat dupa conversatia telefonica (toti astia au un instict fantastic, te simt ca ai simt profesional in tine si vrei sa fie toate bine… imediat te vaneaza).Si emailul incepe asa (back-up tau nu e in Cc): “imi pare rau ca te deranjez, i hope you are enjoying your vacation, uite care e problema pentru care mi-ai promis ajutor la telefon”.

Inainte de a pleca spre Viena sa ne culegem musafirii de la aeroport, l-am avertizat pe Manzel ca sunt portiuni de drum pe care nu o sa le recunoasca.  Si cum GPS-ul nostru calculeaza ruta Brno-Viena via Breclav, nu prin Mikulov, Alexutza sugereaza (in calitate de c0pilot, nu asa aiurea): “Io mai bine il las in pace pe Tomitza [Tom Tom] pina intram in Viena si pina acolo urmam indicatoarele” . La o asemenea idee, un asa raspuns clasic barbatesc: “Eh, da, cu GPS-ul in brate si stam sa ne luam dupa semne!” (ca doar semnele sunt puse pentru prosti, nu?!).

Iata asadar indrumarile lui Tomitza, cu vocea lui de Ioda, de care am putut sa avem parte. Suntem pe autostrada si alegem sa ignoram exitul spre Breclav; disperat, Tomitza anunta: “When possible, around you must turn”. Ceva mai incolo, pe sosele noi construite de austrieci,  ne arata ca suntem in plin camp si din senin se reseteaza: “busy planning a new route”. La momentul in care s-au ivit in fata noastra sensurile giratorii inca in constructie, am cerut instructiuni la Manzel: tot dupa Tomitza ne luam? (asa ca si pina acum?)

Eh, si cu toate bazaconiile de pina acum,  Manzel tot n-a cedat si tot pe Tomitza a ales sa se bazeze din Viena spre aeroport. Cinci-zece kilometri prin oras, cu semafoare din 500 in 500 de metri. Nesincronizate. Beculete de Craciun, multe beculete de Craciun… incat Manzel era furios de-a dreptul ca printre atatea luminite, semafoarele ajung sa fie depistate, nu vazute cu ochiul liber. Urmeaza soseaua de centura a Vienei: cale ferata in dreapta, cale ferata in stanga; apoi barci, vapoarase, santiere, depouri. Nici o tipenie de om. Indicator: Spre rafinarii. Aha, trag io concluzia, spre rafinariile alea de la vedeam noi de sus de pe autostrada pe care ar fi trebuit sa fi ajuns fara Tomitza… pe autostrada pentru care noi am platit 7 euro vigneta. In toata pustietatea aia, Manzel ma intreaba pe mine, caci lui Tomitza ii cam pierise glasul de ceva vreme: “si acum pe unde o iau?”. Alexutza, vazand un gipan iesind dintr-o fundatura, zice repede: “te tii dupa ala!”. Desigur ca gipanul a iesit din raza noastra de vedere in 3 secunde, dar a fost suficient cat sa ne scoata de pe stradute. Ajunsi la lumina unei sosele principale, Tomitza deschide ochii: “straight ahead you must go”. Si imediat in fata un indicator “Flughafen inainte”.

Cu Toma am ramas prieteni buni- inca mai traieste asadar. Dar Manzel, atata timp cat nu investeste intr-un update la harti, cum se asteapta oare ca Tomitza sa nu faca misto de el?

O fi sambata zi dedicata activitatilor casnice, dar intotdeauna incepe sa fie sarbatorita prin dulcea leneveala de la cafeaua de brunch.

Apoi incep conflictele de interes:  pe Manzel il frig degetele de un joc cu impuscaturi, in ce Alexutza (ce, ea nu e om?!?) voteaza pentru telenovela ei.

Alexutza castiga: “Daca ma lasi pe mine sa-mi vad filmul, in restul zilei nu numai ca nu te pun la treaba, dar te si las in pace sa te joci cat vrei”.

Morala: Femeia intotdeauna se gandeste la o posibila amenintare, construieste negatia logica si o lanseaza sub forma de oferta irezistibila.

Am negociat cu Manzel ca nu aduc din tara decat un borcan de zacusca de la mama-soacra. (Un borcan de aici, un borcan de colo… diverse altele neprezute, uite cum se aduna kilogramele la bagajul meu de cala limitat la 20kg. Si daca e sa fie conflict de interese, eu trebuie sa imi apar cartile mele).

Incerc acum sa ii spulber sperantele, sa ii sterg de la gura acea anticipata salivare de pofta. Dar omul nu se lasa. Ultima replica e fantastica, e reprezentarea acelei legaturi indestructibile mama-fiu in fata careia nevasta ramane fara argument.

Am de asteptat 5 ore si jumatate in aeroportul din Viena, pina la sosirea autocarului spre Brno.
Incercai o lacrima de compatimire la Manzel:

Cum la telefon omul m-a intrebat daca vreau sa vina sa ma ia, ba chiar a si insistat, dar  eu am zis nu, nu, nu… orice tentativa de a-l face sa simta remuscari e din start esuata. (pentru cei neinitiati, aceste remuscari au valoarea unui voucher: remuscarile se pot preshimba in mici cadouri,atentii sau sarcini casnice, dupa caz)

De ce aleg sa pierd acest timp? Fiindca asta e momentul meu de respiro. Am la mine, incarcat in telefon, teatru radiofonic;  am 2 ore si jumatate de baterie la laptop, cu wireless gratuit;  am alte kilograme de carti aduse in geamantan (la vama din aeroport, asa se apreciaza cartile: in kilograme). Oare cand si unde as fi gasit eu acest timp? Aceste ore de lectura, in care sa nu ma deranjeze nimeni? Cand am enuntat aceasta teorie, mi-am incheiat pledoaria cu ” q.e.d., aceste este timp castigat, nicidecum pierdut”. Va rog, aceasta nu e o alta forma de a veda partea plina a paharului. E pur si simplu o alegere, de a sta cinci ore in aeroport pentru sufletelul meu de cititor. Cu siguranta ca daca as fi ajuns acasa cu patru ore inainte, nu mi-as mai fi permis acest lux al lumii carturaresti….

[10:20] Manzel: esti gata?
[10:21] alexa: nu
[10:21] Manzel: 🙂
[10:22] alexa: ascult guns
[10:22] Manzel: 🙂
[10:22] Manzel: asculti impuscaturi?
[10:22] alexa: paradise city
[10:22] alexa: g n r
[10:23] Manzel: 😀
[10:23] alexa: take me down to the paradise city, where the grass is green and the girls are pretty
[10:23] Manzel: am vazut statusu

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=IaCHn5O5C9A&hl=en&fs=1&]