Vine la noi in birou stimabilul cetatean Mitica. “La noi” asta il definesc in cazul de fata prin 2 muieri simpatice si dragutze foc (o fi, n-o fi neadevarat despre mine, dar parol mon cher: colega e de aur).

Venit de ceva timp pe meleagurile CZ, calculatorist de meserie intr-o uzina plina de altii ca el, lui Mitica i-a ajuns singuratatea la os si are nevoie de companie feminina (like in “he needs female company”, not “looking for”. Diferenta de nuanta e data de necesitatea…. fiziologica. parerea mea.) Intrebat de vorba, omul se dezlantuie cu lauda calitatilor sale de cuceritor.

Mai intai se preface a lua un ton invaluit de mister. Plina de emotii, fac ochii mari de curiozitate. Mitica face dezvaluiri: feminitatea vizata e personaj important in comunitatea ceha- but damn it, nu da nici un nume! Starea civila: casatorita. Tonul vocii se schimba, devine inaltator: oare constientizam toate riscurile imense  prin care trece acest cuceritor? La cate pericole desavarsite trebuie sa fie el expus? Cinic, dau ochii peste cap: intr-adevar, greu tre’ sa fie sa nu ai nici un fel de obligatii si sa nu te legi la cap aiurea…

Mitica insista cu detaliile: a cucerit fata ducand-o pe malul lacului, unde a invitat-o la dans la lumina romantica a unei lumanari. Mda: malul lacului este fix linga padure (ah, cat de salbatic, mrrrr), muzica romantica aleasa a fost un jazz (sunt atat de putini aceia care apreciaza aceasta muzica aleasa), iar cat despre lumanare… probabil ca luna nu era in faza de luna plina. Oare cat de disperat poti sa fii?

Concluzia mea : investitie minima, profit maxim. Intotdeauna indigenii au fost pacaliti de toate nimicurile stralucitoare. Da-le un ciob de sticla si se vor arunca la picioarele tale, fara ca tu sa fii nu stiu ce zeitate cuceritoare.

Si totusi o intrebare ma roade: jazz? JAZZ?  cum poate fi jazzul.. romantic?  cum se danseaza jazz, dar mai ales: cum se danseaza jazz in stil romantic? E o scartzaiala!!!

Rabdare, rabdare, calm… si apoi inca o tzara de rabdare. Daca vreau sa gasesc pe net ceva literatura romaneasca trebuie sa respir adanc (erata: foarte adanc).

Aici nu pot da buzna in biblioteca bunicilor sau a parintilor. Si, din pacate, nici nu pot muta biblioteca din Ro in Cz-  nu se pune nimeni la mintea mea, caci damblaua exista inradacinata in capul meu. Dar solutii caut, caut pina o ceda careva nervos… 😀

Azi am tras chiulul. L-am trimis pe Manzel de acasa, sa mai rasuflu si io in ritmul meu. O zi intreaga, asta e deja rasfat…

Numai ca acum ceva timp ma suna. Ca sa ma informeze ca mai are de stat impreuna cu amicul sau. Of, si mie tocmai ce imi sarise sufletul ca ma anunta ca vine acasa in 10 minute… Ma prefac putin suparata ca intarzie atat de mult, ma prefac apoi intelegatoare si dau verdictul: “stai cat ai de stat, dar la noapte sa dormi acasa”.

Home alone… Yuhuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu! Ma simt ca in copilarie, cand parintii erau la serviciu, iar eu puteam face in lipsa lor atatea tampenii….  😀

“Hai sa bantuim stramosii “, mi-am zis la inceput de google search cu tema “muzeu de istorie”.

E vineri seara, tarziu, intr-o cladire cu birouri pustii… Cu toate acestea, din clipa in care am citit Intampinarea Muzeului National de Istorie Roman (www.mnir.ro), mi-e ciuda ca trebuie sa ma dezlipesc de la calculator peste o ora (cand va trage Manzel masina la scara intreprinderii)

Fiecare comunitate are oglinda pe care o merită..

Domnule draga, amu’ io de cateva zile ajunsai la concluziunea fatala: contabilii – contabili, care nu fac altceva decat contabilitate pe bucatica lor, sunt niste incuiati. “Mari dobitoci”, cum s-ar fi exprimat personajul meu preferat din cartile lui Calinescu.

Viziunea lor asupra muncii pe care trebuie sa o faca: trebuie sa mute de la stangala dreapta niste cifre. Respectiv sa puna in tiparele unor formule contabile niste sume luate din diverse facturi/chitante. Orice task pe care trebuie sa il faca e musai sa se potriveasca in aceste tipare. Altfel caruta nu merge mai departe ( ca la cai, daca vad mai mult decat le ingaduie obloanele de la ochi, se sperie, o iau razna si s-a dus naibii caruta!)

Ca sa nu ziceti ca Zdreanta in gandul lui, iete exemple:

Exemplul 1: Decont in care apare o chitantuca pt o taxa de drum. Contabilitatea imi cere: “please explain what is Oresund Bridge Tax “. Ii iau si ii explic omului: Oresund ala e un pod intre Danemarca si Suedia, iar ca sa treci podul ala cu masina trebuie sa platesti o taxa de drum. Raspunsul Contabilului: Alex, te rog scrie o nota justificativa pe aceasta tema.

Exemplul 2: Decont in care apar diverse bilete de calatorie plus un abonament pt transport public dintr-o tara europeana, alta decat CZ/SK. Contabilul nu se lasa invins pina nu obtine o explicatie in scris: de ce in primele zile s-au folosit bilete de nu stiu ce fel, apoi s-a cumparat abonament, iar in ultima zi s-a folosit un alt ticket de un al treilea fel?

L-am intrebat pe Contabil daca cumva in tineretea lui a picat examenele de admitere la Academia de Politie. Nu a gustat gluma, a crezut ca ma abat de la subiectul discutat (deconturile). Asa sunt eu subtila… si cu mintea obosita de atatea frecusuri.

Se duce Manzel zilele trecute cu masina in service: probleme cu placutele de frana (din cate am inteles eu, marele as in probleme auto).

Cand sa isi recupereze masina, lui Manzel i se arata piesele schimbate (alea uzate, de nu mai sunt bune la nimic…) si este intrebat daca le doreste inapoi. ( daca vrea sa le ia cu el acasa, la pachet).  Nu-i asa ca este de-a dreptul induiosator?

Si totusi pe mine nici acum nu ma duce capul ce ar putea sa ne foloseasca niste piese de schimb care au fost schimbate din motive de securitate…

Eu doar cred, dar ai mei stiu sigur: m-am tacanit!

Ora locala este nici 8 dimineata, intr-o zi de week-end… dar Alexutza a si dat buzna sa vada ce martisoare a primit. Mai ceva ca in ziua de Craciun…

Pe Manzel l-am avertizat inca de la Boboteaza ca, de nu primesc snurul alb cu rosu, bine nu o sa ii fie cu mine. Vazand ca imi ignora amenintarile, am apelat la cealalta strategie- plinsetele si vaitele muieresti (prefacute, desigur). Om cu capul pe umeri, Manzel a cerut ajutor din tara- sa i se trimita martisoare prin posta.

Mi-as dori sa il pot cunoaste p’ala de a raspindit metoda numaratului de oi in caz de insomnii…. Cred ca a fost un om tare plicticos si lipsit de imaginatie.

Am incercat si eu azi-noapte sa numar oile care sar un gard. Doua ore am tot incercat! Iata ce a produs imaginatia mea:

Se da un cadru larg la camera: pajiste intinsa, manoasa, verde, aflata dincolo de un gard nici prea inalt, nici prea scund… potrivit. De cealalta parte a gardului, se da un sir lung de oi. Problema: Sa se treaca toate oile dincolo de gard, pe pajiste, si sa se afle numarul lor.

Posibile metode de rezolvare:

Am incercat mai intai sa fac o estimare din priviri a numarului de ovine ce trebuie mutate. Astfel ca, in loc sa stau linga gard si sa numar oile ce-l topaie, am luat-o in directia opusa pentru a vedea cat de lung e sirul. Dupa 2 kilometri de mers, am lasat balta orice estimare si m-am intors la punctul zero.

Oile mele, fiind mai destepte, nu au inceput sa sara gardul. Mi-a fost mai simplu sa le fac o gaura de trecere prin gard. Apoi una din ele si-a amintit ca e Super Ship, ca in jocul de Worms, si a luat-o razna prin vaduh….(e nevoie de relatarea peripetiilor ei? printre altele, s-a intalnit si cu Rumburak, care mi-a ascuns oile sub trena lui… Doamne, ce-am mai cautat oile ca sa le aduc inapoi in sir indian in fata gardului!).

Raspunsul final pe care l-am aflat eu azi noapte este urmatorul: turma mea cuprinde 3011681 oi. In insomnia mea am inventat un pestisor de aur care mi-a implinit trei dorinte:

– mi-a trecut toate oile de cealalta parte de gardului

– mi-a spus cate oi cuprinde turma mea

– mi-a tras o cortina peste ochi si m-a trimis naibii la culcare!

Zi de sacrificiu. “Fratele meu orb mi-a aratat, pe buna dreptate, ca nu exista Soarele. Este o inventie a celor care vad”.

E curios cum primul afis ce ma intampina azi in IBM este “Missing something? ” .Pot oare ridica ticket de severitate la Dzeu?

Blonda mea a gasit cea mai tampita solutie la problemele de care numai ea stia. Ma agit, pling, am istericale… si tot degeaba. Departarea imi creaza iluzia ca, daca as putea fi acolo, nimic din toate astea nu ar fi adevarat….

Blondo, ce facusi blondo? Ce solutie ai putut sa gasesti… ! Blondo, totul pe lumea asta se rezolva si se drege… totul, mai putin solutia ta…!