Unul dintre gremlini are tendințe de șefie corporatistă: știe o grămadă de reguli, le recită cu mândrie și le face propagandă. Ceva de genul: ”Fratello, când intrăm în casă ne punem hainele în cuier și ne spălăm pe mâini. Fratello, du-te la baie”, spune el în timp ce primul lucru pe care îl face când vine de afară este să intre încălțat în sufragerie și să verifice dacă se mai învârt roțile camionului de jucărie.

În timp ce încercam în dimineața asta să îmi dezlipesc ochii de cola băută după miezul nopții, vine la mine la mine și începe să îmi dea raportul: – Mami, am făcut pipi, Mami am schimbat ziua în calendar, Mami tu ce faci?

-Bravo, bravo. Și frate-tu unde e și ce face? îl investesc eu cu auoritate pe justițiarul torționar.

Ca răspuns la întrebarea mea, îi aud vocea din sufragerie: ”Fratello,pune-ți șosete în picioare, altfel te răcești și te imbolnăvești și o să îți cadă  te doară”. (Eram convinsă că am auzit spunând că o să-i cadă picioarele- eram puțin șocată, dar nu total uimită, puterea te duce pe culmi nebănuite).

Și așa mă plângeam eu că nu merg la teatru, uite că am doi mini-molieri și propria improvizație de Versailles.

După ce am instaurat cu succes rutina de dimineață denumită ”Cântă cocoșul, trezirea!”, iată și reversul medaliei pentru părinți:

E sîmbătă dimineața. Dis-de-dimineața, cam ora lor de trezire in timpul săptămânii, deci șapte fără un sfert. Și unde nu intră gremlinul în dormitor, pornește alarma la un ceas dat de mă-sa să exerseze ora exactă, ne aprinde lumina și rostește blând, dar ferm: ”Sună ceasul, treziți-vă!”

-Pui muzica cu “Ete-ete-fa-ră-uei”, așa a cerut gremlinul când a auzit în mașină primele acorduri Nightwish. Ajunși acasă, de vreun sfert de oră se uită încontinuu, extrem de concentrați, la videoclip.

Îmi place, îmi place. Mi praud.

La un an si jumatate dadeau cu mopul, la doi ani jumatate cu aspiratorul. La trei ani si jumatate avem urmatoarea discutie:

-Gremline, vrei sa ma ajuti sa facem ordine si curatenie?

-Nu, raspunde el imediat si foarte hotarat.

-Nu vrei sa dai aspiratorul?

-Nu!

-Dar cu mopul cu apa vrei?

-Nu!

-Hmmmm… Mai draga, am nevoie sa ma ajuti, cum vrei sa ma ajuti?

-STAU PE CANAPEA!!!

Suntem la Consulat: aglomerație, nervi, așteptare, coadă. Noi- și ca noi, restul lumii de la coadă- vrem câte ceva, fiecare are nevoie de vreo hârtie. Gremlinilor le-am promis că dacă sunt cuminți, o să stea pe scaun la poză și o să primească o cărticică cu numele si poza lor.

Cumințenia asta e relativă. Atâta vreme cât decibelii produși nu fac concurență unei sirene de ambulanță, atâta vreme cât nu studiază botanica pe absolut fiecare frunză a ficusului din sala de așteptare, atâta vreme cât nu lustruiesc chiar fiecare centimentru pătrat de podea cu hainele, atâta vreme cât nu insistă chiar până în pânzele albe să facă ei ordine (de ce e ușa aia deschisă? trebuie să fie închisă! de ce scaunul e aliniat cu peretele și nu cu fereastra? de ce oamenul are haina pe spătarul scaunului și nu și-o ține în mână?)… situația pare sub control. Totuși data viitoare ar fi bine să nu mai uit să pregătesc și ceva jucării sau măcar niște cutii pliabile, două farfurii de unică folosință, patru paie și un marker.

Acesta fiind cadrul general, îmi vine rândul la ghișeu și trebuie să-i predau lui Manzel ștafeta supravegherii. În nici cinci secunde, ditamai omul serios se învârtea în horă cu gremlinii, cântând cu toții în cor ”Alunelul alunelul hai la joc”. Când îți cere copilul să cânți și să dansezi… este incredibil cât de repede te execuți !

Îi observi vinerea dupa-amiaza cum intra sfiosi pe poarta gradinitei, de parca ar retrăi prima zi de scoala: fie dezorientati, fie cu capul in nori… Sunt tații trimisi in misiunea speciala de a recupera copilul de la grădiniță.

Și odată identificată ținta (în ce grupă e copilul, unde e sala de clasă… mă îndoiesc că toți counterii merg la fix),  își încalță odrasla, îi trântesc haina pe el și gluga în cap și pornesc voioși spre casă. În urma lor rămân fulare, căciuli, plovăre, ghiozdane, schimburi ude ce ar fi trebuit luate la spălat… o grămadă de soldați abandonați.

De catva timp, in conversatiile Gremlinilor a apărut un nou personaj numit Covlio. Covlio drege, Covlio face, Covlio sună la ușă și le aduce bomboane (?!!! momente plăcute de panică în viața de parinte), Covlio are mașina galbenă. Și vorbesc cu așa o încântare despre acest misterios Covlio, încât devine înspăimântător.

Din întrebările noastre de detectiv și din răspunsurile lor fugare, ne-am dat seama că e un personaj foarte real. La început am crezut că o fi vreun clovn, dar nu i-am dus la circ, iar ei au raspuns foarte prompt si clar ”Nu, Covlio nu e clovn”. După mașina galbenă, ne-am gândit că o fi fost vreun șofer de taxi. ”Ați fost cu mașina lui Clovio la Nașa?”, i-am întrebat eu și ei mi-au răspuns imediat ”La Nașa am fost cu mașina galbenă mică. Mașina lui Clovio e maaare!”.

Și uite așa stăm de săptămâni întregi învăluiți în mister…

Cum stăteam noi toți frumos la masă, ca o familie fericită într-o zi de duminică, observ că unul din gremlini tot încerca să ia din farfurie cu lingurița ultimele dumincaturi de pește. Așa mâncase aproape tot din farfurie, până în clipa în care mi se păruse mie că s-a împoticnit.

-Gremline, poți să încerci cu furculița, poate îți este mai ușor… începe să-i sugereze Atotștiutoarea Mă-sa.

-Șșșșt, nu te băga peste un sistem care merge, interveni Tac-su cu vocea lui Dumnezeu care îi dicta lui Moise cele zece porunci.

Eu am crezut ca se refera la sistem = modalitate, metodă de lucru, dar Manzel vorbea strict din perspectiva unui IT-ist:

Un sistem care funcționează la parametri buni trebuie lăsat în pace.

În dimineața asta de wk-end, cum visam eu frumos cu ochii închiși, îmi aud gremlinul cum începe tânguiala: – Mami, pune șosete!

După cele trei faze ale negării (-Îmmmm, -Șu flai dont badăr mi, -Mami doarme), încep discursul: Poți și singur. Știu că poți. Încearcă și vei vedea. Nu te da bătut la primul eșec. Mai încearcă încă o dată, dacă vrei cu adevărat,poți! Adidas Torșăn!. Și am ținut așa ocupat copilul cam vreo jumătate de oră, numai cu lozinci.

Desigur, asemeni tuturor celor sătui de lozinci goale, la un moment dat gremlinul a început revoluția. S-a așezat lîngă mine și a început să îmi dea cu picioarele în cap: -Uite, vezi, n-am șosete în picioare și mă îmbolnăvesc!

Návrh legislativního aktu EU, který se rozhodl Výbor pro zahraniční věci, obranu a bezpečnost Senátu PČR projednat

eu: si nu ai stiri de la Comisie decat in cz, nu?

ea:  era o Comisie a Parl ceh

ea: s-a trimis un doc pe la toate Parl nationale

ea: si tb sa isi dea cu parerea

eu: dadada

ea: si doar cehii s-au pronuntat pana acu

Acum 8 ani primisem acordul sa folosesc textul asta pentru o postare, asa se explica cum de s-a intamplat sa am salvata ultima conversatie cu Blonda.

Ceea ce nu inteleg eu este de ce, de ce am deschis conversatia si de ce m-am apucat sa o citesc. Ce speram sa gasesc? doar documentul este arhivat intr-un fisier denumit “Pandora”… Iar inspiratia sa scriu postul in versiunea pe care am gandit-o initial n-o s-o mai gasesc vreodata.

RIP, Blondino.