M-am intins pe canapea, rugandu-l pe Manzel sa ma trezeasca intr-o ora. Dupa zece minute, am inceput sa dau din maini prin aer. Dupa alte cinci minute, am inceput sa ma intorc nervos de pe o parte pe alta, continuand miscarea bratelor prin aer intr-un stil total haotic. Intr-un final am dat glas nemultumirii mele: “Mai pufu, sunt niste hoarde de tanztari care tot bazaie pe la urechile mele, sau o o fi vreo musca, si doar ce te-am rugat sa nu mai lasi usa de la balcon deschisa seara, nu vezi ca ma bantuie toate ghionoaiele?!”

“Asa e mai bine?”, ma intreba calm Manzel, dand pe mute sonorul de la tv (campionatul mondial de fotbal)