In cel mai bun caz (varianta optimista), noi astia mai tineri, dupa 4o de ani de la data absolvirii, vom  initia o conferinta pe Facebook, vom deschide o pagina google si vom tasta “versuri si traducere Gaudeamus”.

Ma trezesc intr-o buna zi cu un telefon de la Badea: diseara canta Mircea, hai si tu la concert!

Ce inseamna legaturile amicitiei: habar n-am cine e Mircea, cum canta (daca macar are voce), unde mergem si cat stam, dar daca Badea vrea sa mergem, mergem si basta.

Vine Badea cu masina la scara de ma culege, il mai culegem apoi si pe Mircea+chitara+basul si ne indreptam spre destinatie- un bar cica nou descoperit, nemaipomenit, exceptional si deosebit de unic. Dupa descrierea facuta, imi zic ca o fi ceva gen “Laptaria lui Enache”.  In plus, Mircea aduce putin a James Hetfield (desigur, numai in imaginatia mea care este alimentata de mirosul de benzina din portbagaj), prin urmare incantarea mea e la maxim.

Parcam masina pe o straduta laturalnica si om, catel , purcel, chitara ne indreptam spre “sala de concert”. Usa de lemn roasa, murdara, jalnica- intrarea, m-a trezit din visare. Imi amintesc ca aerele de printesa le-am lasat acasa, asa ca dau sa intru. Intram direct intr-un subsol, eu nestiind daca sa ating sau nu bara subreda, pentru niscaiva sprijin la coboratul scarilor. Subsol… ingust, mic, fum, scaune si mese vechi de pe vremea  bunicilor, peretii de caramida, nevaruiti. Badea exclama: “bai alex, ce fain ii, ce imi place atmosfera asta de vechi” (mda, pasiunea lui Badea pentru antichitati iese la iveala intr-un mod bizar). Atarnat ca o lustra, taman cand termini de coborat scarile, iese din tavan ceas de gara. Ma gandesc la atmosfera de vechi si sper sa nu pice in capul meu tocmai astazi.

Ne asezam la masa rotunda, alaturi altii care au venit ceva mai devreme. Politeturi plus un rand de bere- eu aleg cola, din motive… urinare (vazand cum arata barul, clar nu tin sa aflu cum arata buda!). Careva a inceput sa isi fabrice o tigara- metodic, cu rabdare, cu multa grija. Hmmm…. ma uit la Badea, ridicand din sprancene: droguri? Inocenta, Badea zice: “fii alex serioasa, e tigara de foi… trust me”. Aha, stiind ca Badea la viata ei nu a pus in gura fir de tutun, imi vine inima la loc, caci cine nu are incredere in cunoscatori?

Noroc ca Mircea a inceput acordurile pregatitoare de concert. Din barul-subsol coboram in beciul denumit “sala de concerte”. Mirosul si fumul de tigara au fost inlocuite cu igrasie si umezeala imbacsita de praf. De o parte si de  alta a peretilor, scaune recuperate de la vreun cinematograf demolat. Nu ma gandesc decat la faptul ca in toata mizeria asta, eu port ia preferata cu care merg la concerte. Suport acordurile de chitara electronica, in speranta ca acestea sunt acorduri pre-ga-ti-toare (doar am fost in stare sa suportat treaza betiile rokerasilor din Jack ).

O noua provocare: tobele africane sau cum s-or fi numind, de trebuie atinse intr-un anumit punct, intr-un anumit fel. Dupa juma de ora de chitara+tobe, am primit update-ul: de fapt baietii canta de ceva timp, iar ceea ce aud eu e muzica compusa de ei. Intreb si eu daca acordurile la tobele alea se pot repeta, daca muzica de tobe se poate scrie pentru redare ulterioara in acelasi format. Si fiindca mi se raspunde la intrebare (unii oameni nu percep sarcasmul), continui sa imi exprim parerea ca “tobismul african” este o adevarata arta, iar tobele astea trebuie sa fie  fiecare in parte cate un unicat, s-or fi gasind foarte greu pe piata si sunt foarte scumpe. Culmea, de partea cealalta  gasesc un om care se simte total  inteles….

Eu insa traiesc oroarea: sunt intr-un beci-catacomba, fara semnal la telefon, ascult niste acordori sonore compatibile cu sunetul bombelor din al doilea razboi mondial, in timp ce aia de la subsol ne-au inchis usa si s-au strans sa fumeze iarba, iar Badea traieste momentul “ce faina e atmosfera asta de vechi”. Nu mai rabd si intreb: “ASTA e concertul lui Mircea?” “Nu, mi se raspunde, ala s-a amanat, i s-a stricat nu stiu ce la chitara”. As vrea sa pot sa imi exprim nelamurirea: “la chitara asta cu care canta acum?”, in schimb  o las balta si ii propun lui Badea sa plecam, din moment ce nu avem la ce face galerie.

Oroarea nr. doi: daca Badea m-ar intreba din nou  “Vii la concert la Mircea?” m-as duce din nou…

Fara a intra in amanunte (de ce, cand, unde, cum), ajungem direct la conversatia dintre Badea si oarecare cunostinta de-a sa din tara.

Provocare: ia de explica de ce Home office este privit ca un avantaj!

Cand vine vorba despre grija fata de obiecte, Manzel reprezinta tipul parintelui responsabil, iar eu copilul nepasator. Oi fi stricat destule… aparatul de radio ale carui circuite le-am lipit cu banda adeziva, telefonul lasat pe seama coltilor lui Mau, diversele improvizatii creative.

Fapte recente m-au determinat sa ajung la concluzia ca lucrurile neinsufletite nu se rezbuna pe cei nepasatori cu ele, ci pe cei deosebiti de atenti. Daca vrei sa te serveasca, da, trebuie sa le intretii- dar nu exagerat.

Si acum povestea:  Acum ceva timp, Manzel si-a luat un laptop nemaipomenit, extraordinar, mai ca nu facea si cafeaua. Apoi, aproape imediat, a urmat achizitia unui work station, 70% din motivatie fiind prelungirea vietii laptopului. Folosit numai la zile mari, laptopul cedeaza nervos- i se arde monitorul.  Nu-i nimic, ne trambalam cu el in tara, caci e in garantie. Lasat la reparat, laptopul este furat peste noapte…. Nu-i nimic, se poate schimba cu unul mai nou si mai performant. Acum o saptamana, si al doilea laptop a cedat nervos- la fel, i s-a ars monitorul.

Ah, numai cata grija a putut sa aiba pentru calculatoarele astea, bibelouri sa fi fost, si tot n-ar fi fost asa de bine conservate. Si ce fac obiectele astea neinsufletite: se razbuna!!

Discutie serioasa pe mesager, de la serviciu, dupa o noapte  mult prelungita de team-building:

me:  scobitori aveti?
 Manzel:  cate?
si ce culoare?
 me:  2.5, verzi
 Manzel:  n’avem jumatati de masura
si daca vrei doar culoarea rosie
 me:  bine si asa
aveti 3 bucati?
 Manzel:  avem 3 bucati
pe stanga sau pe dreapta?
 me:  pai care e diferenta?
 Manzel:  pai sunt curbate
la stanga sau la dreapta
 me: simple nu aveti?
 Manzel:  simple nu
vrei lemn sau plastic?
 me: care e mai ieftine?
 Manzel:  alea de lemn
vrei stinghie sau rotunde?
me:  domnule draga.. de cele mai ieftine
 Manzel:  cele mai ieftine sunt paiele de la matura
folosite pe post de scobitori
 me:  si le vindeti la farmacie?
 Manzel:  nu, la drogherie
 me:  deci in concluzie nu aveti scobitori
 Manzel:  avem si scobitori, dar nu sunt ieftine
  me:  dar de intrat la apa, intra?
 Manzel:  nu intra la apa, lemnu’ pluteste

Pina ajung sa spun povestea, pozele aici.

Taman ce trecuram cu bine de auditul extern, primim mail de felicitare de la Seful Sefilor. The usual, vino Grivei sa te scarpin intre urechi, ca ai fost cuminte si ti-ai indeplinit sarcinile din fisa postului. 

Sefuletul Sefilor- un fel de Sintu’ Petru al Corporatiei, raspunde la mail:  Team, Well done. I’m very happy. Mai se trezeste nu’s ce Vice-prezident sa ne atinga mandria muncitoreasca cu acelasi “well done”. Si tot asa, curg la mailuri, macar acu’ aflai si io care’s toti Sefii si Sefuletii pe care ii putem avea deasupra capetelor.

M-a distrat la culme acel  “well done”. E demential. Ca la restaurant, cand comanzi o friptura bine facuta, iar dupa masa te declari satisfacut. Si’apoi, dupa ce te-ai indestulat, il chemi pe Grivei sa il mangai pe burta, multumindu-i ca el a fost cel care ti-a adus vanatul la nas. Good boy,Grivei,  well done! 

Povesteam eu ca a inceput sezonul evaluarilor profesionale. Si ramasesem cu un zambet larg pe mutra, la gluma ca s-o blocat computadorul si o dat eroare la cat de exceptionala mi-s.

Nu apucaram noi, echipa de ciumeti, sa completam si sa trimitem  autoevaluarile, ca si primiram mail. Sedinta: Draga echipa, se pare ca nu ati inteles pe deplin semnificatia calificativelor, prin urmare vi le  explicam din nou.

As scrie la meeting-minutes doar atat: Clopotul lui Gauss. Dar tare mi-e teama ca voi ramane iarasi neinteleasa, cu subtilitatile mele profunde (precum Tudor al lui Sorescu- “Trei dinti din fata”).

Deci cum se aplica statistica lui Gauss in domeniul resurselor umane? Zicem asa: Turma, in asamblul ei, e mediocra, dar exista si exceptii- respectiv acei oameni pe care vrem sa ii promovam sau aceia pe care vrem sa ii concediem. Acestia trebuie sa iasa in evidenta, prin comparatia cu media turmei. Daca am in echipa 10 oameni, din care vreau sa il promovez pe Ghita, la restul 9 oameni trebuie sa-mi iasa calificative sub exceptional. Daca toti 10 se apreciaza ca fiind “buni-spre exceptional”, se strica clopotul, nu mai iese Ghita in evidenta. Iar Ghita se va evidentia numai cu atat cat trebuie, respectiv proportional cu salariul la care trebuie sa ajunga.

Vorba lu’ manelistu’ , in loc de concluzie: “valoare mea, valoarea mea”…

La Corporatie, candva un nebun a aruncat o perla si zece intelepti au aprobat-o: intranetul sa se numeasca Panorama. Si cica gasesti acolo di toate, si inca pentru toti, vorba ceea, sa ajunga la toata lumea.Personal am ceva probleme in a retine astfel de nume docente (intranet.corporatie mi s-ar fi parut mai accesibil memoriei mele), asa ca, in cautarea unei solutii, mi-am amintit de strategia retinerii numelor printr-o asociere oarecare. Baiul este ca si aici ma cam incurc, caci:  Panarama iti deschide panorame sau panorama cuprinde nenumarate panarame? (Care o fi fost, domne, cuvantul de la care plecat?)

S-a deschis sezonul la evaluari profesionale. La instruirea premergatoare, ni s-a spus ca vin in cicluri, cate 2 pe an. Nimic mai simplu: sutele de muncitori corporatisti au la dispozitie cele 20+ 5 calculatoare (cate 5 pe fiecare etaj + 5 in sala de mese) conectate la intranet. (Pe etajul meu sunt doar 4 calculatoare, dintre care 3 au mouse cu bila- tre’ sa verific maine daca au si floppy disk). Te duci la computer, intri in matrice,  iti actualizezi datele referitoare la identitatea de muncitor corporatist (telefon, locatie, mama, tata) si numai apoi ai access la baza de date cu evaluarile. Si eu am fost la HR, si eu am avut sila de lins dosare de personal ca sa actualizez baze de date, dar lucram totusi cu oameni destepti, care nu m-ar fi luat in serios daca as fi  imprastiat exceluri in care ceream sa isi completeze singuri informatiile de care aveam eu nevoie.

Asadar dau sa accesez intranetul. Imi cere sa schimb parola.  Schimb parola. Doua click-uri mai tarziu, iar e nevoie de parola. Pun parola noua,  nu merge; pun parola veche, nu merge;  iar parola noua, iar parola veche… pina la aparitia unui mesaj in chenar gri: “your account has been locked”.  Ma pling la IT, sunt tratata ca VIP si in 5 minute am parola resetata. Merge? Desigur, nu…A doua zi aflu ca  desteptu’ de IT-ist, ala care mi-a resetat parola, mai trebuia sa mai dea un click sa imi deblocheze contul. “Beauty in, ugliness out”. Ajung la completarea propriu-zisa a evaluarii. La final, cand sa apas si eu butonul ala frumos cu “trimite mai departe”, imi apare mesaj de eroare: cica sa ma evaluez/ sa acord calificative pentru fiecare din sarcini/atributii. Mai verific odata: exceptional peste tot, mai putin 9 din 10  calificative “de la exceptional in sus” . Iar apas butonul, iar eroare. Sterg calificativele si le pun din nou. Iar eroare. Deci daca eu sunt exceptionala, calculatorul da erori. (Al dreaq programator, cum o fi gandit el regulile de eroare? pe pariu ca daca eram mediocra de sus pina jos, totul era ok!).

Mai zaresc eu cu coada ochiului o adresa de mail a IT-istilor care se ocupa de sistemul asta panoramic. Amu… cum dau mail, ca sunt la calculatorul din sala de mese, care se conecteaza numai si numai la reteaua interna? Imi amintesc ca parca ar trebui sa am ceva adresa de mail pe numele meu, pe intranetul asta. Gasesc un buton pe care scrie Inbox. Evrika! Dau click, imi apare un mesaj cu o intrebare, daca vreau sa instalez ceva (RTFM in cazul de fata nu se aplica. Da’i dreaq cu mesajele lor de eroare, ce pot sa stric eu in plus? Si daca stric, ce sa zic, o merita). O-la-la…. 486 mesaje noi??? pe o adresa de mail pe care nu am verificat-o niciodata? Mi-o fi scris si Mos Craciun? Fac print-screen la erori, le pun intr-un atasament,trimit mailul la adresa IT-istilor- numai lor, fara altcineva in To, Cc sau Bcc. Zece secunde mai tarziu Microsoft Exchange isi bate joc de mine: “your email could not be sent, too many recipients”. Verific in calendar: zi de marti. Al 480-lea mesaj din Inbox ( 480 din 486) are ca subiect “Your outgoing mail has been blocked”.Imi da si motiv, cu trimitere la nu stiu ce instruire pe care trebuie sa o urmez. Am si link. Dar timp, timp pentru toate kkturile astea se intreaba careva daca am?

Seara ma vede Manzel nervoasa. Ii povestesc, cu respiratii sacadate si gesticulari largi, tarasenia de mai sus. Drept feedback, imi aduce sec la cunostinta: “Noi pentru evaluare nu avem Panorame, ci Personal Management System (PMS). ”

Cine inventeaza, domnule, asemenea denumiri odioase si predestinate?