Pe rand, unul joaca rolul bebelusului, celalalt joaca rolul tigrului. Sper din tot sufletul sa nu se apuce de sceneta asta maine la gradinita, sa sperie toti copiii…

(IceAge1- where’s the baby)

Impreuna cu gremlinii observam de la balcon ploaia de vara torentiala, cu tunete si fulgere.

“-Uite, mami, copacii danseaza!”. Asa mi-a spus gremlinul in culmea incantarii, privind pomii tineri inclinati de vant pina la pamant.

Stiti cum e cand esti nervos la culme si se gaseste cate un destept care sa te sfatuiasca sa te calmezi? Efect garantat, nu face decat sa toarne gaz pe foc.

Windows, dupa ce face de capul lui update de vreo jumatate de ora (fara sa ma intrebe si pe mine daca timing-ul e potrivit), la sfarsit ma anunta: All the files are exactly where you left them. We’ve got some new features to get excited about.

I’ve read: “All the files are exactly where you left them. Carry on. This IS a normal message. FYI, we’ve done everything well this time. Still, in case we are wrong, there will be some unexpected errors- we will call them “new features” and we guarantee you’ll be excited (adrenaline rush and maybe some bad words).”

Primesc mail de la Manzel cu subiect FYI:

Dear user,
The following is your report regarding the health of disks on DiskStation. You can also check the health of individual disks at Storage Manager > HDD/SSD > Health Info.
Disk 1:
        Disk Reconnection Count 0
        Bad Sector Count 12
        Disk Re-identification Count 0

Raspund simplu: “asufhsquifybCAUIBCU UIIASEJCNansdjfcn”.

-Luigi, fa lucrul “x”! Peste ceva timp: Luigi, te rog sa faci lucrul “x”. Iarasi, un alt putin mai tarziu: Luigi! Te rog sa faci lucrul “x”. Parca vorbesc cu peret… hmmm, mai, cu cine vorbesc eu, Luigi?!?

Iar Luigi, care pina atunci ma lasase aproape cu gatlejul uscat de la atata cicaleala in zadar, de data asta imi raspunde deosebit de prompt: – Cu Mario! Cu Mario ai vorbit pina acum!

Unul dintre gremlini are tendințe de șefie corporatistă: știe o grămadă de reguli, le recită cu mândrie și le face propagandă. Ceva de genul: ”Fratello, când intrăm în casă ne punem hainele în cuier și ne spălăm pe mâini. Fratello, du-te la baie”, spune el în timp ce primul lucru pe care îl face când vine de afară este să intre încălțat în sufragerie și să verifice dacă se mai învârt roțile camionului de jucărie.

În timp ce încercam în dimineața asta să îmi dezlipesc ochii de cola băută după miezul nopții, vine la mine la mine și începe să îmi dea raportul: – Mami, am făcut pipi, Mami am schimbat ziua în calendar, Mami tu ce faci?

-Bravo, bravo. Și frate-tu unde e și ce face? îl investesc eu cu auoritate pe justițiarul torționar.

Ca răspuns la întrebarea mea, îi aud vocea din sufragerie: ”Fratello,pune-ți șosete în picioare, altfel te răcești și te imbolnăvești și o să îți cadă  te doară”. (Eram convinsă că am auzit spunând că o să-i cadă picioarele- eram puțin șocată, dar nu total uimită, puterea te duce pe culmi nebănuite).

Și așa mă plângeam eu că nu merg la teatru, uite că am doi mini-molieri și propria improvizație de Versailles.

După ce am instaurat cu succes rutina de dimineață denumită ”Cântă cocoșul, trezirea!”, iată și reversul medaliei pentru părinți:

E sîmbătă dimineața. Dis-de-dimineața, cam ora lor de trezire in timpul săptămânii, deci șapte fără un sfert. Și unde nu intră gremlinul în dormitor, pornește alarma la un ceas dat de mă-sa să exerseze ora exactă, ne aprinde lumina și rostește blând, dar ferm: ”Sună ceasul, treziți-vă!”

-Pui muzica cu “Ete-ete-fa-ră-uei”, așa a cerut gremlinul când a auzit în mașină primele acorduri Nightwish. Ajunși acasă, de vreun sfert de oră se uită încontinuu, extrem de concentrați, la videoclip.

Îmi place, îmi place. Mi praud.

La un an si jumatate dadeau cu mopul, la doi ani jumatate cu aspiratorul. La trei ani si jumatate avem urmatoarea discutie:

-Gremline, vrei sa ma ajuti sa facem ordine si curatenie?

-Nu, raspunde el imediat si foarte hotarat.

-Nu vrei sa dai aspiratorul?

-Nu!

-Dar cu mopul cu apa vrei?

-Nu!

-Hmmmm… Mai draga, am nevoie sa ma ajuti, cum vrei sa ma ajuti?

-STAU PE CANAPEA!!!

Suntem la Consulat: aglomerație, nervi, așteptare, coadă. Noi- și ca noi, restul lumii de la coadă- vrem câte ceva, fiecare are nevoie de vreo hârtie. Gremlinilor le-am promis că dacă sunt cuminți, o să stea pe scaun la poză și o să primească o cărticică cu numele si poza lor.

Cumințenia asta e relativă. Atâta vreme cât decibelii produși nu fac concurență unei sirene de ambulanță, atâta vreme cât nu studiază botanica pe absolut fiecare frunză a ficusului din sala de așteptare, atâta vreme cât nu lustruiesc chiar fiecare centimentru pătrat de podea cu hainele, atâta vreme cât nu insistă chiar până în pânzele albe să facă ei ordine (de ce e ușa aia deschisă? trebuie să fie închisă! de ce scaunul e aliniat cu peretele și nu cu fereastra? de ce oamenul are haina pe spătarul scaunului și nu și-o ține în mână?)… situația pare sub control. Totuși data viitoare ar fi bine să nu mai uit să pregătesc și ceva jucării sau măcar niște cutii pliabile, două farfurii de unică folosință, patru paie și un marker.

Acesta fiind cadrul general, îmi vine rândul la ghișeu și trebuie să-i predau lui Manzel ștafeta supravegherii. În nici cinci secunde, ditamai omul serios se învârtea în horă cu gremlinii, cântând cu toții în cor ”Alunelul alunelul hai la joc”. Când îți cere copilul să cânți și să dansezi… este incredibil cât de repede te execuți !