Îi observi vinerea dupa-amiaza cum intra sfiosi pe poarta gradinitei, de parca ar retrăi prima zi de scoala: fie dezorientati, fie cu capul in nori… Sunt tații trimisi in misiunea speciala de a recupera copilul de la grădiniță.

Și odată identificată ținta (în ce grupă e copilul, unde e sala de clasă… mă îndoiesc că toți counterii merg la fix),  își încalță odrasla, îi trântesc haina pe el și gluga în cap și pornesc voioși spre casă. În urma lor rămân fulare, căciuli, plovăre, ghiozdane, schimburi ude ce ar fi trebuit luate la spălat… o grămadă de soldați abandonați.

De catva timp, in conversatiile Gremlinilor a apărut un nou personaj numit Covlio. Covlio drege, Covlio face, Covlio sună la ușă și le aduce bomboane (?!!! momente plăcute de panică în viața de parinte), Covlio are mașina galbenă. Și vorbesc cu așa o încântare despre acest misterios Covlio, încât devine înspăimântător.

Din întrebările noastre de detectiv și din răspunsurile lor fugare, ne-am dat seama că e un personaj foarte real. La început am crezut că o fi vreun clovn, dar nu i-am dus la circ, iar ei au raspuns foarte prompt si clar ”Nu, Covlio nu e clovn”. După mașina galbenă, ne-am gândit că o fi fost vreun șofer de taxi. ”Ați fost cu mașina lui Clovio la Nașa?”, i-am întrebat eu și ei mi-au răspuns imediat ”La Nașa am fost cu mașina galbenă mică. Mașina lui Clovio e maaare!”.

Și uite așa stăm de săptămâni întregi învăluiți în mister…

Cum stăteam noi toți frumos la masă, ca o familie fericită într-o zi de duminică, observ că unul din gremlini tot încerca să ia din farfurie cu lingurița ultimele dumincaturi de pește. Așa mâncase aproape tot din farfurie, până în clipa în care mi se păruse mie că s-a împoticnit.

-Gremline, poți să încerci cu furculița, poate îți este mai ușor… începe să-i sugereze Atotștiutoarea Mă-sa.

-Șșșșt, nu te băga peste un sistem care merge, interveni Tac-su cu vocea lui Dumnezeu care îi dicta lui Moise cele zece porunci.

Eu am crezut ca se refera la sistem = modalitate, metodă de lucru, dar Manzel vorbea strict din perspectiva unui IT-ist:

Un sistem care funcționează la parametri buni trebuie lăsat în pace.

În dimineața asta de wk-end, cum visam eu frumos cu ochii închiși, îmi aud gremlinul cum începe tânguiala: – Mami, pune șosete!

După cele trei faze ale negării (-Îmmmm, -Șu flai dont badăr mi, -Mami doarme), încep discursul: Poți și singur. Știu că poți. Încearcă și vei vedea. Nu te da bătut la primul eșec. Mai încearcă încă o dată, dacă vrei cu adevărat,poți! Adidas Torșăn!. Și am ținut așa ocupat copilul cam vreo jumătate de oră, numai cu lozinci.

Desigur, asemeni tuturor celor sătui de lozinci goale, la un moment dat gremlinul a început revoluția. S-a așezat lîngă mine și a început să îmi dea cu picioarele în cap: -Uite, vezi, n-am șosete în picioare și mă îmbolnăvesc!

Návrh legislativního aktu EU, který se rozhodl Výbor pro zahraniční věci, obranu a bezpečnost Senátu PČR projednat

eu: si nu ai stiri de la Comisie decat in cz, nu?

ea:  era o Comisie a Parl ceh

ea: s-a trimis un doc pe la toate Parl nationale

ea: si tb sa isi dea cu parerea

eu: dadada

ea: si doar cehii s-au pronuntat pana acu

Acum 8 ani primisem acordul sa folosesc textul asta pentru o postare, asa se explica cum de s-a intamplat sa am salvata ultima conversatie cu Blonda.

Ceea ce nu inteleg eu este de ce, de ce am deschis conversatia si de ce m-am apucat sa o citesc. Ce speram sa gasesc? doar documentul este arhivat intr-un fisier denumit “Pandora”… Iar inspiratia sa scriu postul in versiunea pe care am gandit-o initial n-o s-o mai gasesc vreodata.

RIP, Blondino.

Zic astia mai destepti prin carti cum ca e bine sa ii prezinti copilului optiuni. Asadar ma conformez si-mi intreb gremlinii de 3 ani:

-Tinerilor, vreti sa va jucati cu trenuletul sau vreti sa mergeti la zapada?

-Vrem sa mergem cu trenuletul la zapada! raspund prompt juniorii

Ikea. Cumparam umerase. Multe, cam de doua ori mai multe decat ar fi necesar, fiindca pentru gremlini umerasele sunt noul Lego. Seara, inainte de culcare, isi iau cu ei in pat noile jucarii. Si dupa ce umerasele devin autobuze, tramvai, usi de lift, stergatoare de parbriz si Stripe mai stie ce altceva, ii aud cum se dau jos din pat si isi pun jucariile in cutia de jucarii. Dupa care incep sa scotoceasca dupa altceva, prin hol. Ii aud cum se intreaba unul pe altul “Unde e? Hai sa cautam!”. In cele din urma vin victoriosi cu umerasele ”mele” si mi le aseaza in pat, linga perna, spunandu-mi noapta buna.

In alta seara, Luigi adoarme primul. Mario, dupa ce a terminat de”citit” cateva carti, se duce la biblioteca si alege o carte pe care o pune linga Luigi cel dormind. “Poftim”, zice el incet catre frate-sau, cu o voce inceata, de parca s-ar feri sa nu il trezeasca. Si nu apuc bine sa ma emotionez la atata grija, ca Mario si incepe sa dea ordine, imitandu-ma: “Luigi, daca nu mai citesti, pune cartea in biblioteca!”

O sun pe Coana Mama:

-Alo, mama, verifica te rog daca ai internet, ca nu ma pot conecta la calculatorul tau. Ah, si ai calculatorul pornit, da?

-Mai copile, am dat drumul la calculator, are cablul de alimentare pus, yahoo merge, ce mai vrei?

-Bine, multumesc, poate mai trebuie sa mai fac eu ceva de la calculatorul meu ca sa mearga… Verific acum, pa-pa.

De azi dimineata, am repetat dialogul de mai sus doar de vreo 3-4 ori. Mai mult n-am indraznit, ca sa nu carecumva sa reusesc iar sa enervez oamenii… 

Vine seara.

-Alo, mama… Hai sa mai incercam ceva.

-Mai copile, ti-l dau la telefon pe frate-tau, ce bine ca a venit el, am treaba, pa.

-Alo, Fratello, hai sa verificam statusul, la mine imi apare connecting, dar prezentul asta continuu  dureaza de vreun sfert de ceas!

-Pai vad ca se misca mouse-ul pe ecran si nu sunt eu, cum nu esti conectata?

Urmeaza o tentativa de a ne contrazice intre noi, intrerupta de vocea impaciuitoare a mamei, care are de facut si ea un anunt: varul gremlinez se joaca cu touch-padul de la laptop. Moment in care isi da seama ca piciul asta de ieri la fel se tot joaca la butonul wi-fi, ceea ce explica modul misterios in care se taie internetul in casa mamei…

Cum eram noi toti gramada pe capul lui Manzel in timp ce el se chinuia sa puna pe picioare niste servere, il auzim dintr-o data (adica dupa ce l-am ignorat de primele zece ori) ca racneste: “Hai, gata, toata lumea afara!”

Eu si Mario ne executam, ne indreptam sfios spre iesire. Luigi se intoarce, se indreapta catre Manzel, il ia de mana si il conduce spre usa.

Apropo de comunicatii,  mi-am instalat am facut tichet la Manzel sa imi instaleze aplicatia aia de se intreaba toti ce e cu ea. Poate ca nici acum nu vad clar care e diferenta dintre Tzapu si orice alt messenger, dar mi-a folosit zilele astea. Prin urmare am dat sa multumesc pe messenger celui care mi-a varsat ultima picatura chizeasca in creier (asa mi s-a parut corect si just, oarba de mine!). Si din vorba in vorba, discutand despre ce telefon oi fi avand eu si ce sistem de operare are, dupa ce declar ca Simbianul o fi vreo rasa din StarTrek,  aflu asa:

“erai mai tehnica in amintirile mele
te plasam foarte sus
cred ca chiar in varful piramidei din fete”

Ego-ul meu atat s-a umflat, ca am dat buzna sa-i impartasesc complimentul si lui Manzel: “Draga, uite, exista oameni care au impresia despre mine ca eram cierlidera in IT… bine, cica la nivel feminin, dar totusi… auzi tu, varful piramidei! V-A-R-F-U-L! “. Manzel mi-a aruncat imediat o privire suspicioasa, incat broscuta cu gura mare a tacut imediat. Deh, te duci cu castraveti de import la gradinar, nu te astepta sa ti-i si cumpere…

Deci brusc m-am gandit eu ca daca specialistii se codesc sa confirme omagiul, o fi ceva in neregula. Si asa am ajuns sa fac analiza pe textul poetului – poate ca nu s-o fi exprimat bine poetul si de aceea nu pricep inginerii poezia: trebuie corectat elogiul cu alte cuvinte mai alese!