Tot ascultand teatru la microfon, devenise o obisnuita acel “Regia de montaj: INGINER Vasile Manta”, spus cu o voce feminina plina de voiosie.

Astazi, la final de poveste cu privigetoare (Pasarea miraculoasa de Anderson), ce-mi aud urechile? “Regia de montaj: Vasile Manta”, spus barbateste.

Mai sa fie, imi zic eu in sinea mea, te pomeni ca montajul o fi fost realizat inainte sa fi terminat ingineria? Pe cand era in studentie? Poate ceva practica?Si totusi, parca era vocea lui Albulescu in poveste, ceva nu e in regula.  Unde e “inginer” din “inginer Vasile Manta”, ca doara omul asta e un profesionist si un meserias si toate piesele bune se termina cu numele lui?

Si nu apuc bine sa pun in functiune mecanismul intelectual al gandirii, ca si aud “anul productiei: 2005”. Deci mmmda, corect, asa se explica. Dar oricat de modern ar fi, nu poti sa tai brusc “ing.” dupa o viata intreaga, asa ceva nu se face….

Da-i omului de linga tine senzatia ca munca lui e importanta si va trage caruta mai cu spor.

Contabilul… acel om care, prin natura meseriei sale, iti poate aduce la cunostinta, dupa indelungate buchiseli, pe ce anume ai cheltuit tu banii tai. Iar eu nici pina azi nu pot pricepe de ce, cand au la dispozitie toata tehnologia asta moderna, cu atatea softuri smecheroase, ‘j de mii de baze de date sofisticate, rapoarte pre-definite si alte minunatii care mai de care, de ce domnule ei buchisesc… manual.

Se cuvine sa dau aici exemplul pe care l-am intalnit zilnic. Zilnic, la cel putin un contabil cu care am intrat in contact in ziua respectiva.

Se dau doua fisiere in excel, care contin cifre (va rog, stiu ca asa e logic: xls = duh, numbers!; dar am ajuns la concluzia ca unul din principalele motive pentru care contabilii lucreaza cu fisiere csv/xls este acela ca odata, candva, in perioada de training, cineva le-a aratat un xls file… si de atunci il folosesc p’ala, ca pe ala au avut training).

Problema: Contabilul trebuie sa adune 3 numere din fisierul xls nr.1, sa adune 4 numere din fisierul xls nr.2 , sa compare intre ele sumele si apoi sa raporteze daca e vreo diferenta.

Iata cum va proceda un contabil obisnuit:

1. Va intinde mana dupa calculatorul de birou. Daca nu il gaseste la idnemana, il va cauta prin sertare sau printre hartiile ce ii ocupa toata suprafata de lucru. Daca nu il va gasi nici dupa ce scotoceste prin dezordinea lui ordonata, atunci va ruga colegul sa ii imprumute un calculator de birou.
2. Va aduna cu ajutorul calculatorului de birou acele 3 numere din primul fisier si isi va nota rezultatul pe o hartie
3. Aceeasi procedura ca la pct.2 pentru alea 4 numere din fisierul xls nr. 2. Daca va gresi in timp ce tasteaza, o va lua de la capat, rabdator.
4. Cu ajutorul aceluiasi calculator de buzunar, va face diferente intre cele doua sume notate pe hartie, va nota rezultatul pe hartie.
5. Daca rezultatul final trebuie reportat in vreunul din cele doua fisiere xls, contabilul nostru pur si simplu va tasta undeva la intamplare suma, fara a mai arata de unde si cum a venit cu ea.

Si repet, toti pasii astia de mai sus ii face in conditiile in care are deschis excelul in fata lui. Eu tot observ asta de vreo 2 ani si inca ridic din umeri…

Din pasajul garii ce face legatura la peronul doi, ies doua mimoze cucuiete. Si nu termina ele bine de urcat scarile, ca se si reped la unul din trenurile trase in gara, la peronul respectiv. Usa vagonului inchisa, ele dau sa apese pe clanta. Usa nu cedeaza din prima, ele nu se dau batute. Dupa vreo cateva incercari nereusite, le vine ideea sa incerce si usa vagonului alaturat. Tot nimic, parca e un facut.

Noroc ca trece un nenea care le vede si le arata afisajul aflat fix la o intindere de mana in fata lor, un afisaj imposibil de ratat cand ridici oleaca capul din pamant. Cu litere d’alea mari, doar un cuvant: “NEnastupovat”. Moment in care mimozele se dumiresc, constata ca acel tren e doar tras in gara si nu-i nici un calator inauntru si… in secunda doi se arunca orbeste in trenul aflat de cealalta parte a peronului. Ceva de genul “ah, daca nu putem sa ne urcam in asta, hai repede in celalalt tren inainte sa plece”

Am dat Enter si acum sa vedem rezultatele:

– despartiri cu ceva lacrimi tinute bine sub pleope sa nu o ia razna la vale in josul obrazului

– ceva strangeri politicoase de mana insotite de niscaiva intelegeri

E greu sa o iei de la inceput, dar are un farmec aparte 🙂

Atunci cand cineva, in ciuda incoerentei tale, sta si isi bate capul, descifreaza si mai ales intelege acel wtf whatever it was you wanted to say.

Cum la sfarsit de aprilie a aparut o noua versiune de Ubuntu, il rog pe Manzel deschid IT ticket la Manzel sa faca un upgrade si, daca tot umbla cu laptopul meu, sa faca si un sistem check la Windows.

Ca sa lucreze omul mai cu spor, il las in pace si ma duc in treaba mea (aspirator, curatenie, smotru). Si cum eram eu prinsa in activitati casnice, numai ce-l aud pe Manzel strigand: “Draga, vino repede repede incoace!”

Executa-te, Ioane! Lasa totul si fugi, ca arde…  Si iata ce vad: Manzel, tolanit in fotoliu, imi da sa-mi arate laptopul. Ma uit, vad o bara ce se coloreaza treptat in albastru, aproape de sfarsit, undeva pe la 98% installing updates. Pe fata lu’ Manzel, un zmabet laaaaaaaaarg si satisfacut.

Incep interogatoriul:

– Pai? De ce m-ai chemat? [si o mana in sold, desigur]

– Vezi tu cum stau eu asa lenes in fotoliul asta?!? da Manzel sa raspunda. Ei bine, stii ce fac eu acum? MUNCESC!!!

– Ha???

– Scrie pe ecran “installing”? Scrie. Eu am dat comanda install  am apasat butonul “yes” la intrebarea “install updates?”, deci se cheama ca acum instelez update. Asta intra la timp de lucru, deci rezulta ca acum eu muncesc.  Uite ca s-a terminat, pot sa fac o pauza… Tu mai ai mult pe acolo? Nu vrei sa iei si tu o pauza si nu faci si tu o cafea?

In primul rand, un dram de lasitate. Dramul ala de lasitate iti ofera o viziune asupra lucrurilor care, prin natura lor, sunt impotriva firii tale. [Ca de exemplu, atunci cand spunem ” eu nu ma vad facand asta!”].

Restul e inconstienta, speranta, credinta.

Pe seara, in zi de inchidere (deci taman cand e nebunia mai mare in contabilitate), vine unul din sefii mari la mine si imi reproseaza, mai in gluma dar cu ton serios:

– Alexutza, zice el, acum cateva ore te-am intrebat pe sametime ce mai faci si tu mi-ai raspuns inapoi “ce pot face pt tine”.

Si apoi, catre restul oamenilor din jur: “Auziti, bre, oameni buni, chiar asa mi-a raspuns: ce pot face pentru tine?!? Cand eu am intrebat-o frumos ce mai face…”

Dialogul pe sametime o fost cam asa:

– hello

– hello

– how are you?

– how can I help you?

Amu, voi astia care oti mai fi tentati sa faceti la fel ca mine, luati bine de seama ca eficienta nu este intotdeauna cea mai buna cale spre rezultate. In dorinta mea de a nu pierde timpul omului, l-am facut sa isi rupa din timp, sa vina la mine si sa imi dea de inteles ca am fost umpic cam nepoliticoasa…Si asta nu pentru ca omul s-a simtit jignit, ca doar ma cunoaste si stie ca am ceva bun simt in mine (sau cel putin atata cat sa nu il jignesc pe fata, in mod intentionat).

Pina azi eram convinsa ca acel “how are you” e un fel de second hello, iar tot recitalul “ca va? ca va bien, e toi” e doar dialog de rutina. Pina azi, cand vad lucrurila la 180 de grade in partea opusa.

Daca voi avea chef vreodata sa dezvolt ideea (si anume de ce la intrebarea “ce mai faci” chiar se raspunde cu ceva legat de cum te simti si ceea ce faci), atunci am 2 note scurte de subsol:

– Eugenia Voda, convorbiri cu Al.Paleologu=> despre ipocrizie in lumea civilizata. Orice om in societate joaca teatru. Minciunile conventioanale.

– Andrei Rosca: Sunt lucruri pe care nu le poti mima.

Noaptea: “Cred ca am racit de mi-o fi asa frig… Hai sa inchid aparatul asta conditionat, ca oricum mai mult de 20 de grade nu face caldura”

Dimineata: “Uite ca si intr-un hotel de 4 stele, galagia de afara se aude la fel de tare ca si cum ai fi direct in strada… La urma urmei nu ai ce sa-i faci, drujbele si polizoarele chiar nu ai cum sa le acoperi cu termopane”

A doua zi seara, vrand sa dau perdeaua la o parte si sa privesc pe fereastra trecatorii: “Oare de cand o fi geamul asta deschis? “