Pe baza experientelor experimentelor cu de’a Manzel si alti Manzeli, am ajuns la concluzia urmatoare:
Cele mai bune solutii de eficientizare a muncilor gosporesti le aflam atunci cand barbatii se vad nevoiti sa presteze singuri activitati casnice.
Detalii si exemplificari in episoadele urmatoare.
Sunt oameni care, prin povestea vietii lor, ajung sa ti-o marcheze pe a ta. La inceput doar cu un gand ori o frantura de idee. Apoi cu lectii de viata, invatate pe spinarea lor.
Ardelle si-a imprastiat iubirea in stil boem, iar acum, cand are cel mai mult nevoie de cineva alaturi, e sigura.
Ma tot trezesc de ceva timp incoace ca eu, fiinta calma si rabdatoare, o tot reped pe o fatuca ce imi cere ajutorul in munca de la corporatie. Si fiindca imi dau seama ce se petrece, in ultimul timp am dezvoltat un tip de politete care sa-mi mascheze neplacerea de a colabora cu ea. Este uimitor cum capat un zambet blajin de cate ori o vad indreptandu-se spre biroul meu si cum vocea mea capata intonatiile mieroase ale unui oltean:”are you looking for me?”.
1. Se iau rufele din cos si se pun in masina. Dupa caz, se iau atatea rufe cate se gasesc in cos sau cate pot sa incapa in masina de spalat. In cazul 2, daca dupa ce s-a umplut pina la refuz cuva masinii de spalat mai ramane pe dinafara doar un singur tricou, acesta se va spala separat (adica singur)in transa urmatoare. In ambele cazuri, notiunea de sortare a rufelor e ceva neinventat.
2. Se pune detergent, calgon, lenor. De catre nevasta prevazatoare, desigur. Altfel, barbatul va spala rufele la fel precum spala si vasele, la jet puternic de apa fierbinte (90 de grade sa fie, indiferent de natura tesaturii)
3. Dupa ce se termina ciclul de spalare, barbatul va deschide laaaaaaaarg usa masinii de spalat, lasand aerul sa patrunda inauntru si sa circule netulburat. Acesta este procesul de zvantare a rufelor.
4. “Nevasta, eu am spalat, de intins poti sa le intinzi si tu”
Cum munceam eu ca un slujbas fruntas la corporatie, in plina inchidere de luna contabila ma trezesc cu un apel pe mobil de la Badea. La inceput ezit sa ii raspund, data fiind politica companiei care spune “convorbirile la mobil se poarta in afara spatiului de lucru”- ori asta ar fi insemnat sa ma intrerup 5 minute din activitatea deosebit de importanta pe care o aveam de facut in momentul acela! Apoi ma gandesc ca deh, Badea e practic familie, prin urmare apelurile de ea au high-priority. Si raspund intr-o suflare: “Servus, Badeo. Te sun eu ceva mai incolo [si dupa ce mi-am facut calculele mintal cand as putea sa termin munca si sa fiu disponibila],sa zicem pe maine seara e ok?”
De la celalalt capat al firului se aude: “Bine bah, voiam numa’ sa-ti spun ca mi-am operat barbatul si ca e bine. Si sa iti transmit La multi ani pentru Manzelul tau, ca mi se pare ca e ziua lui azi”.
Degeaba am vizualizat in secunda urmatoare ca ma transpun in pielea strutului din desenele animate (ala de e alergat tot timpul de coyote ugly), ca imi iau o lopata, sap o groapa, ma arunc in ea si torn inapoi peste mine tot nisipul (ati observat ce viteza are strutul ala? cu viteza aia mi-as fi sapat groapa!) Mult mai aproape de realitate e imaginea asta.
Pina la acest incident, eu nu as fi recunoscut in ruptul capului ca aveam nevoie de ajutor. Privind acum in urma, mi se pare strigator la cer cum aveam eu impresia ca nu imi pot permite sa sacrific 5 minute din viata de corporatist in favoarea vietii private (mai ales ca nu lucram in vreo centrala nucleara). Ce s-ar fi intamplat daca Badea, spre exemplu, s-ar fi pus la mintea mea si mi-ar fi raspuns “bine, alexutza, vorbim maine”? As fi terminat un proiect cu 5 minute mai devreme, fapt total irelevant la nivel corporatist. La fel de irelevant ar fi fost si daca as fi terminat acelasi proiect cu 5 minute mai tarziu decat niscaiva termene limita. Asadar, minutele alea nu schimba cu nimic viata de corporatist, insa pot schimba viata privata. Si, la urma urmei, viata personala e cea care conteaza si de calitatea careia ar trebui sa ne pese (in nici un caz invers).
Sa nu uitam ca nu as fi tras nici o invatatura daca as fi ignorat apelul de la Badea, asa cum probabil as fi avut tendinta sa o fac acum ceva timp in urma, in aceleasi conditii. E cazul sa multumim aici lui Manzel, cel care a avut o rabdare imensa (si totodata mii de draci) pina sa educe rebelul din mine cum ca atunci cand te cauta familia si prietenii, apoi mort-copt raspunzi la telefon si nu ii ignori!
Inaintea celei de a treia meditatii de ceha, recapitulez cu Manzel cele invatate:
– se scrie cu “d” la sfarsit si se citeste “t”; se scrie cu “g” si se citeste “k”
– la intrebarile ce contin “cum”, trebuie facut acordul lui “cum” cu genul substantivului; desigur, genurile substantivelor nu au nici o logica…
– in cadrul unor exercitii de vocabular, am vrut sa ne exprimam asa: “fata de masa este pe (deasupra) mesei”. Ni s-a explicat ca in ceha nu prea putem avea constructia asta, deoarece fata de masa este parte integranta din masa. Prin urmare, nu putem sa spunem ca este “asezata pe”, atata timp cat este corp comun.
– trebuie invatate 2 limbi cehe: limba literara si limba vorbita; si nu incerca sa vorbesti limba literara, caci nimeni nu te va intelege (apropo de asta, vezi si postarea de la dailycotocodac referitoare filmul de scurt metraj cu un chinez ce se hotaraste sa se mute in Irlanda)
Manzel ma asculta rabdator, imi corecteaza pronuntia (omul aista stie sa pronunte nativ pe RJ !!!) si apoi zice: “Va mai dau ragaz de 3 meditatii de acum incolo pina o sa cedati”. Din partea mea urmeaza o negatie profunda, incepand cu “vai, cum, imposibil, nu-i adevarat” si ajungand pina la “stiu eu ca ti-e ciuda ca o sa stiu mai multa ceha decat tine si o sa ma descurc mult mai bine”.
Si sa povestim si cum a fost la meditatie azi. Din 3 studenti cati suntem, unul a anuntat ca e bolnav si nu poate veni. Iar profa ne anunta ca de la 1 octombrie nu mai poate preda, fiindca o sa plece in Spania.
Eu zic ca e o conspiratie la nivel inalt 😀
O lectie pe care am invatat-o the hard way si care revine: un CV trebuie sa fie la zi in orice clipa. Un CV nu se updateaza (da, stiu, folosesc englezisme, macelaresc limba manelista) in clipa in care ne trezim ca ne trebuie la un interviu pentru o potentiala slujba mai buna.
Acum vreo 7 ani ma trezesc cu sefa ca vine direct la biroul meu. Pe atunci nu lucram intr-un open space si era intr-adevat mare lucru daca apuca directorul al mare sa se deplaseze de la EL din birou la tine, fara telefon, fara avertisment, far’ sa apuce secretara lui sa te puna in tema pe sestache. Imi ridic ochii de prin cartile de munca (si acum visez cum se calculeaza vechimi si sporuri de munca si cum Blonda imi batea obrazul ca nu am caligrafie omeneasca, desi eu ma chinuiam de fiecare data sa am un scris de tipar impecabil). Ridic ochii si brusc Sefu’ imi cere impunator: “Alexandra, vreau CV-ul tau, ACUM!”. De partea mea, tacere, nedumerire, panica: nici nu catadicsisem sa mai umblu la CV de cand luasem interviul de angajare! Si tonul impunator continua: “Bine, daca nu il ai in engleza, te las 10 minute sa ti-l faci in franceza, nu am nevoie de el in romana, mi’l trimiti pe mail”. Sa mai adaugam faptul ca pe vremea ceea un CV in varianta electronica era pastrat de cele mai multe ori pe o discheta, care discheta era pastrata de cele mai multe ori acasa (acasa unde, de cele mai multe ori, cei din generatia mea nu aveau calculator).Mai tarziu aveam sa aflu ca scopul acelui CV era inscrierea mea la un seminar… seminar cu un anumit numar de locuri libere si mult mai multi candidati inscrisi.
Nu ma apuc acum sa insir baliverne cum ca eu asa de bine mi-am invatat lectia, incat in ultimii 7 ani am avut CV-ul intotdeauna la zi si cat se poate de bine intocmit. E bine sa faci ce zice popa, nu ce face popa.
Contabilul din mine, acel “senior” corporatist, se trezeste azi cu o intrebare din partea unui junior, intrebare ce incepe asa: “Alexa, imagine you have a payment…”
Alexa, cu mintea hai-hui, raspunde imediat: “Who am I, John Lennon?!?”
Urmatorul moment e deosebit de penibil avand in vedere ca juniorul de abia a trecut de 20 de ani si nu cred sa fi auzit in viata lui de Beatles. Si se uita la mine pierdut, crezand ca am luat-o razna… Cand eu sunt acolo sa il ajut pe el, iar eu il intreb inapoi retoric ceva cu totul strain de el, cum sa-mi treaca prin gand ca va gusta o gluma subtila?
In asemenea momente mi-e un dor cumplit de fostii colegi. Candva, demult, aveam in jurul meu un alt soi de oameni…
(P.S.: MCTI- Microbul Corporatist Tinar si Ignorant)
Cum s-a linistit ploaia, am luat familie, catel, purcel Manzel, Bentisor, Geta si am propus o iesire duminicala pe malul lacului.
Am oprit la Vanikovka, sa umplem cosul de picnic cu mancare Panda (optiunea “dvacet čtyři, dvakrát, sebou”), apoi am luat si 5 chifle (rolici) ca avem si pesti de hranit. Inca 2 cafele la pachet si fuga la Spliberg business center (unora le e dor de serviciu :D)
Pe malul lacului, constatam ca nu avem furculite, asa ca Alexutza da o fuga pina la McDonalds, iar atunci cand ii vine randul la coada cere “two plastic forks and two ketchups, please” (imi amintisem intre timp ca de la Panda nu am luat nici ketch-up). La cata panica am creat printr-o astfel de cerinta, am avut marea inspiratie sa o fi spus pe un ton normal, firesc si calm… altfel, asemanarea dintr-un nebun si Alexutza ar fi fost ca nici unul dintre noi nu si-ar fi imaginat ca iese cu mana goala de acolo.
Ah, si fiindca oamenii sunt curiosi, sa le raspundem: pe barcutza o cheama Geta, fiindca o lansai la balta de Sf. Gheorghe. Iar la nastere arata asa
Intr-un orasel turistic din Ardeal, un cetatean cam turmentat se indreapta spre Manzel: “-Haben Sie ein Feuer?”. Luat ca din oala, Manzel se fastaceste :”-Imi pare rau… nu inteleg”. Iar Alexutza, la brat cu embargo-ul, degeaba a inteles din prima ochire situatia…
Clar si raspicat, cu o dictie perfecta, vrand parca sa rezolve o problema de importanta nationala, cetateanul reformuleaza intrebarea, aratand spre tigara neaprinsa:” Do you have a fire? Haben Sie ein Feuer?”. Raspunsul clasic al unui nefumator a zdrobit atmosfera: “I do not smoke, I’m sorry”. Replica la care cetateanul nostru se intoarce brusc si, de parca a aflat cea mai mare gogomanie posibila, isi intreaba amicul aflat ceva mai incolo: “Tu ai auzit, bai, ce au zis astia?!”