sa mai crezi in horoscoapce meteo…

Fata prevazatoare, verific io inca de aseara cu meteorologu’ de serviciu si vad ca pentru azi se anunta ploi- multe, dese si masive. Desi de dimineata  era vreme senina, numa’ buna de frenodat “macarale rad in soare”, nu ma las pacalita si ma infofolesc cu una bucata camasa cu maneca 3/4, pe sub care pun un maieu si peste peste care mai trag un sacou. Asortez umbrela (aia roz, desigur).

Si toata ziua a fost o splendoare de vreme, pina la ceas tarziu  de seara din noapte, cand parasesc corporatia cu tristete, la rugamintile sefului meu. In atata emotie a plecarii in graba, ma zapacesc si uit umbrela la birou. Nu ma intorc. Si nu ma ploua pina in statia de tramvai. Nu ma ploua nici cand schimb tramvaiul la gara. Nu ma ploua nici imediat ce cobor din ultimul tramvai. Ci fix, exact si calculat cu vreo 200 de metri inainte de usa blocului incepe rapaiala.

Nota: in fata blocului, dau sa caut cheile, nu le am. Dau sa sun la interfon, Manzel nu raspunde (mai tarziu aveam sa realizez ca de fapt sunasem la interfonul vecinilor). Dau sa sun Manzelul la telefon, mobilul nu mai are baterie…

fotbalul in viziunea mea

M-am intins pe canapea, rugandu-l pe Manzel sa ma trezeasca intr-o ora. Dupa zece minute, am inceput sa dau din maini prin aer. Dupa alte cinci minute, am inceput sa ma intorc nervos de pe o parte pe alta, continuand miscarea bratelor prin aer intr-un stil total haotic. Intr-un final am dat glas nemultumirii mele: “Mai pufu, sunt niste hoarde de tanztari care tot bazaie pe la urechile mele, sau o o fi vreo musca, si doar ce te-am rugat sa nu mai lasi usa de la balcon deschisa seara, nu vezi ca ma bantuie toate ghionoaiele?!”

“Asa e mai bine?”, ma intreba calm Manzel, dand pe mute sonorul de la tv (campionatul mondial de fotbal)

vai, saracul manzel…

-“Vai, saracul Manzel, am fost la shopping si nu i-am luat si lui nimic… hai sa intru sa ii cumpar macar un tricou…”

– “Vai, saracul Manzel, mi-a dat bani de buzunar sa merg cu fetele in oras, hai sa ii iau si lui ceva, macar un tricou…”

– “Vai, saracul Manzel, eu am plecat la cumparaturi dupa rochie de seara, hai macar sa ma uit si pentru el de vreo camasa ceva…”

Si uite asa, saracul Manzel are dulapul plin de tricouri si camasi, si toate ok, purtabile si mai ales non-sintetice (“Vai, saracul Manzel si asa e rau de caldura, hai macar sa ii iau ceva bun, nu conteaza ca mi se pare cam scump pretul, calitatea asta merita”)

Iar eu stau si ma gandesc cu ce as putea sa ma imbrac maine…

ce gatesc vecinii cehi

Casa noastra noua, desi perfecta, are cateva mici defecte: buda (fara chiuveta) e separata de baie printr-un hol (arhitecture made in CZ), usile din placaj cedeaza la al treilea ciocanit cu pumnul, iar sistemul de ventilatie la bucatarie trebuie “pacalit”. Nu stiu cum e construita coloana de aerisire pe partea de bucatarie. Daca gatesc vecinii nostri, atunci tot mirosul de mancare de la ei ne intra in casa prin hota noastra (si atunci, normal, pornim si noi hota, in contra-atac).

Azi de dimineata aveam un romantic cu Manzel, la cafeaua de dimineata, cand brusc il vad schimbandu-se la fata si intreband, la fel de romantic: “ai tras partz?”. Alexutza, fara nici un cuvant in loc de replica, se indreapta spre aragaz si porneste hota.

Cronica de concert: Smokie- 22mai,Trebic

Pe drumul spre Cesky Krumlov (da, stiu, lipseste jurnalul asta de calatorie), vazui io din fuga masinii niste afise cu Smokie. Asa ca la o saptamana-doua dupa ce ne intorseram din scurta vacanta de Paste, am scos amintirea asta din cutia craniana si m-am apucat de cercetari. De indata ce am aflat detalii, pe Manzel nu a trebuit sa il conving, a cedat din prima, bucuros fiind ca nu e vorba de alte apucaturi muzicale de’ale mele ( in special rockareala grea sau  opera).

Pregatiri. Iata-ma-s deci in seara dinaintea concertului, avand in minte vesnica intrebare feminina: “eu maine cu ce ma imbrac?”. (asa isi incep pregatirile toate fetele). Am revizuit mintal toata garderoba, am probat virtual nu’s cate zeci de tinute… ba tricoul mov nu se asorta cu oja lila, ba cerceii nu se potriveau cu dunga de la camasa… si tot asa. Am adormit intr-un final pe la 4 dimineata, plina de nervi cand ma gandeam la ceea ce ar fi  indraznit un om normal sa imi sugereze: blugi, tricou, pantofi lejeri, ce atata mare chestie?!?   Pina la urma, am decis sa mai iau inca o data la purtare ia, aceeasi ie cu care am mers la toate concertele de mai bine de 10 ani incoace. Si m-am mai fatzait inca vreo ora in fata oglinzii, intrebandu-ma, la fel ca in ultimele dati: “oare ce bandana se asorteaza cel mai bine? tot asta veche de pe vremea anului I de facultate?’

Oamenii. Asteptarile in privinta mediei de varsta nu mi-au fost inselate. Cu jumatate de ora inainte de inceperea concertului (ora de pe bilet), m-am luat la intrecere cu Manzel, care depisteaza primul vreun exemplar uman incadrat la categoria “prima tinerete”. Senzatia traita era una de ratacire: “ce-oi fi cautand eu printre toti astia?”. Stiind ca eu, la tineritile mele alea crude, trecui prin simptomul Flower-Power, imi era greu sa imi imaginez toti unchii si matusile dimprejurul meu capabili de aceleasi pasiuni arzatoare. Mi-am clatit privirile cu un motociclist mai pe placul meu, in genul lui Pitacu’, dar o varianta XXL (adica de 2 ori cat Pitacu sau ma rog, cat prietena lui Pitacu’ zisa si Balena).

Dinozaurii. La gandul ca vei vedea pe scena niste umanoizi din generatia parintilor tai, trubaduri din timpuri apuse, ce si-au lansat primul album prin anii ’75… unora ar putea sa li se aprinda destul de usor in creier intrebarea “oare or face playback?”. Ei bine, dinozaurii astia nici nu au urcat bine pe scena, doar ce au apucat sa spuna acolo un ‘Hello Czech Republic” si s-au si apucat de cantat. Si au cantat cateva melodii bune, fara sa faca pauze intre cantece si fara sa lalaie balade. La bis se apucasera de topaiala (jumping up and down), de parca pina atunci nu au facut altceva decat sa se odihneasca, in timp ce eu de abia mai rasuflam  (am aflat un lucru curios, nu am stiut ca stiam pe dinafara aproape toate versurile din piesele pe care le-au cantat in concert).

La final, melodia mea de suflet (a se asculta si Reamonn-Supergirl, it’s a package)

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=enFayZE4INM&hl=en_US&fs=1&rel=0]

Tutun si tigari la Billa

Oare care a fost rostul pentru care s-a pus ditamai afisul asta fix in locul unde se plateste parcarea? Au fost asa de multi soferi idioti care au intrebat la iesirea la parcare “da’ tigari aveti? nu? nici macar o ciunga in loc de rest?”

Sau poate fumatorilor din zona nu le-a trecut niciodata prin cap unde ar putea sa gaseasca tigari?