Seara tarziu, in biroul imens de la serviciu se aude un radio vorbind singur undeva intr-o departare. La un moment dat, printre atatea “bla bla… blablabla” mi se pare ca deslusesc un cuvant comun slovac-roman si ridic capul:

– Tu, Iveto, mi s-o parut ca deslusesc adineauri la radio un cuvant in genul “fraier”… ia spune-mi, te rog, deslusii io bine sau mi s-o parut numai?

– Apai, da, avem “fraier” pentru masculin si “fraierca” pentru feminnin. Inseamana prieten/prietena (raportat la o relatie de cuplu, nu in sensul de amici)

– Asta e traducere metaforica sau literara? Nu de alta, dar in limba mea prin notiunea de fraier ne referim la persoana naiva/credula/ care poate fi pacalita destul de usor

– Nu, nu, confirma Iveta mea pe un ton serios, fraier chiar inseamna prieten.

Dictionarele de pe net confirma: frajer (slovaca, “j” se citeste “i”) = dandy;  frajerka = prietena

Acum zambesc, la amintirea intrebarii ce-o auzeam in jurul meu in anii de scoala: “vrei sa fii prietena mea/ prietenul meu?”. Dintotdeauna mi s-a parut ceva ciudat si  mi-a displacut. De mica nu intelegeam ce e aia “sa ceri prietenia cuiva”, cum adica sa intrebi pe cineva daca e de acord sa ii placa de tine sau nu? De abia acum, privita prin prisma “fraierului”, intrebarea asta isi gaseste rostul la mine in cap. De fapt, inca de mici, oamenii cauta prieteni (=fraieri voluntari) care sa le cante in struna si sa le caute in coarne.

“Ceea ce numim un trandafir / Sub orice alt nume, ar mirosi la fel de frumos”, exact precum o zis englezul de Shakespeare.

In Brno, in drumul spre serviciu treceam pe linga corcodusi plantati la margine de drum. Cand s-or facut cordusele numa’ bune de acrit ciorba, la un moment dat pofta a invins bunul simt si bunele maniere. Si atunci, pentru a-mi scoate stiinta curata, am venit cu o sumedenie de explicatii : “oricum sunt la margine de drum, sunt pomi salbatici, nu fur de la nimeni”.

Asa am cules un pumn de corcoduse, mi-am astamparat pofta si m-am potolit.

S-au copt corcodusele, dar constiinta mea a triumfat : “nu, nu pot sa ma apuc iar de cules din copaci, romanisme d’astea nu pot sa fac pe aici”

Dar cand au inceput sa cada fructele alea si tot nu erau culese de nimeni, spiritul meu ecologist s-a ridicat ca uleiul la suprafata apei. Si am intrebat, jenata, colegii cehi: “bai, dar la voi nimeni nu culege fructele astea de pe marginea drumului? ca uite, sunt coapte si numa’ bune de mancat, nu e pacat sa fie lasate sa cada asa, fara a trage nici un folos?”

“-Ah, pai noi nu.. nu putem mancam fructele astea murdare de pe strada… e prea mult praf si poluare pe strada… ”

“- Bine, dar atunci de ce puneti cordusi si nu alti copaci pe marginea strazii? de ce pomi fructiferi?”

“- Astia sunt cel mai usor de pus pe aici, peste tot dintr’astia avem”

In sinea mea, cu saliva ramasa in gat, m-am intrebat cum dezvolta astia anticorpi.

Urmatoarea ocazie, respectiv visinul din spatele unei bezinarii nu l-am mai ratat. Poza e facut dupa ce am mancat tot ce era accesibil la nivelul unei intinderi de brat.

Io zic ca nu poti sa mergi zambind in halul asta, in conditiile in care te afli  cocotata pe toace in mijlocul caldaramelor si nici macar nu te uiti pe unde pui piciorul.

Parerea mea, de om patit care si acum bodoganeste pavajul din Brno-Spielberg office area- cate tocuri nu au fost julite pe pietre dintr’astea si cati bani dati pe pantofi!

Tot ascultand teatru la microfon, devenise o obisnuita acel “Regia de montaj: INGINER Vasile Manta”, spus cu o voce feminina plina de voiosie.

Astazi, la final de poveste cu privigetoare (Pasarea miraculoasa de Anderson), ce-mi aud urechile? “Regia de montaj: Vasile Manta”, spus barbateste.

Mai sa fie, imi zic eu in sinea mea, te pomeni ca montajul o fi fost realizat inainte sa fi terminat ingineria? Pe cand era in studentie? Poate ceva practica?Si totusi, parca era vocea lui Albulescu in poveste, ceva nu e in regula.  Unde e “inginer” din “inginer Vasile Manta”, ca doara omul asta e un profesionist si un meserias si toate piesele bune se termina cu numele lui?

Si nu apuc bine sa pun in functiune mecanismul intelectual al gandirii, ca si aud “anul productiei: 2005”. Deci mmmda, corect, asa se explica. Dar oricat de modern ar fi, nu poti sa tai brusc “ing.” dupa o viata intreaga, asa ceva nu se face….

Da-i omului de linga tine senzatia ca munca lui e importanta si va trage caruta mai cu spor.

Contabilul… acel om care, prin natura meseriei sale, iti poate aduce la cunostinta, dupa indelungate buchiseli, pe ce anume ai cheltuit tu banii tai. Iar eu nici pina azi nu pot pricepe de ce, cand au la dispozitie toata tehnologia asta moderna, cu atatea softuri smecheroase, ‘j de mii de baze de date sofisticate, rapoarte pre-definite si alte minunatii care mai de care, de ce domnule ei buchisesc… manual.

Se cuvine sa dau aici exemplul pe care l-am intalnit zilnic. Zilnic, la cel putin un contabil cu care am intrat in contact in ziua respectiva.

Se dau doua fisiere in excel, care contin cifre (va rog, stiu ca asa e logic: xls = duh, numbers!; dar am ajuns la concluzia ca unul din principalele motive pentru care contabilii lucreaza cu fisiere csv/xls este acela ca odata, candva, in perioada de training, cineva le-a aratat un xls file… si de atunci il folosesc p’ala, ca pe ala au avut training).

Problema: Contabilul trebuie sa adune 3 numere din fisierul xls nr.1, sa adune 4 numere din fisierul xls nr.2 , sa compare intre ele sumele si apoi sa raporteze daca e vreo diferenta.

Iata cum va proceda un contabil obisnuit:

1. Va intinde mana dupa calculatorul de birou. Daca nu il gaseste la idnemana, il va cauta prin sertare sau printre hartiile ce ii ocupa toata suprafata de lucru. Daca nu il va gasi nici dupa ce scotoceste prin dezordinea lui ordonata, atunci va ruga colegul sa ii imprumute un calculator de birou.
2. Va aduna cu ajutorul calculatorului de birou acele 3 numere din primul fisier si isi va nota rezultatul pe o hartie
3. Aceeasi procedura ca la pct.2 pentru alea 4 numere din fisierul xls nr. 2. Daca va gresi in timp ce tasteaza, o va lua de la capat, rabdator.
4. Cu ajutorul aceluiasi calculator de buzunar, va face diferente intre cele doua sume notate pe hartie, va nota rezultatul pe hartie.
5. Daca rezultatul final trebuie reportat in vreunul din cele doua fisiere xls, contabilul nostru pur si simplu va tasta undeva la intamplare suma, fara a mai arata de unde si cum a venit cu ea.

Si repet, toti pasii astia de mai sus ii face in conditiile in care are deschis excelul in fata lui. Eu tot observ asta de vreo 2 ani si inca ridic din umeri…

Din pasajul garii ce face legatura la peronul doi, ies doua mimoze cucuiete. Si nu termina ele bine de urcat scarile, ca se si reped la unul din trenurile trase in gara, la peronul respectiv. Usa vagonului inchisa, ele dau sa apese pe clanta. Usa nu cedeaza din prima, ele nu se dau batute. Dupa vreo cateva incercari nereusite, le vine ideea sa incerce si usa vagonului alaturat. Tot nimic, parca e un facut.

Noroc ca trece un nenea care le vede si le arata afisajul aflat fix la o intindere de mana in fata lor, un afisaj imposibil de ratat cand ridici oleaca capul din pamant. Cu litere d’alea mari, doar un cuvant: “NEnastupovat”. Moment in care mimozele se dumiresc, constata ca acel tren e doar tras in gara si nu-i nici un calator inauntru si… in secunda doi se arunca orbeste in trenul aflat de cealalta parte a peronului. Ceva de genul “ah, daca nu putem sa ne urcam in asta, hai repede in celalalt tren inainte sa plece”

Am dat Enter si acum sa vedem rezultatele:

– despartiri cu ceva lacrimi tinute bine sub pleope sa nu o ia razna la vale in josul obrazului

– ceva strangeri politicoase de mana insotite de niscaiva intelegeri

E greu sa o iei de la inceput, dar are un farmec aparte 🙂