Diverse nimicuri casnice: ea spala vase, el se trezeste fix atunci ca vrea sa bea apa Ea sterge masa, el se trezeste fix atunci ca are nevoie de carpa aia.

Ea: nici nu am implinit zece ani si deja incepi sa ma superi!

El: respira mai adanc, ca sa-i facem!

Eu l-am vazut pe Manzel cum lucreaza: cel putin 3 sametime-uri active, cel putin o fereastra in care un Unix scuipa linii de comanda, cu un ochi citeste mailurile si cu altul tichetele deschise, mai are si un vortex webex cu clientul, si tot in timpul asta mai pregateste si un raport  si eventual mai schiteaza o documentatie. Singurele dati cand are o singura fereastra deschisa pe monitoare este cand se ridica de pe scaun si apasa un ctrl+alt+del. Banuiesc ca daca vreun spiridus i-ar lasa o bagheta magica pe birou, m-ar chema imediat: “Alexutza, ti-am zis, frate, sa nu mai lasi toate nimicurile la mine pe birou? Ah, si sa treci pe lista de Kaufland un cos de gunoi, ca se pare ca biroul meu asta a devenit!”.

 Sa luam un mic exemplu pentru a testa aceasta capacitate de a face sau de a fi atent la mai multe lucruri simultan. Sa zicem ca ar fi o zi de lucru plina, dintr-acelea de inchidere de luna in cazul contabililor sau ajun de craciun pentru casiere. Ea munceste de zor, cand in toiul stresului o suna prietenul/iubitul/sotul; in majoritatea cazurilor va raspunde repezit, cu glas indignat: “vai draga, dar ce moment ti-ai nimerit! spune repede ca nu pot sta de atata treaba!”. El munceste de zor, cand in toiul stresului il suna prietena/iubita/sotia/amanta; in majoritatea cazurilor va raspunde calm: “da, pisi, ce s-a intamplat?”- si va sta sa asculte ce s-a intamplat.

Toate cartile din epoca moderna a psihologiei bat tam-tam anuntand cu caractere bold de 100: femeile, domnule, numai femeile pot face mai mult de 2 lucruri deodata, iar barbatii saracii nu se pot concentra la mai mult de o activitate… Asta e ceva asa care sa faca fericite feministele, sa se simta si ele gadilate in orgoliu. In rest, e apa de ploaie.

Am fost ieri la posta cu treaba- coada se intindea destul de mult si afara in strada, pe alocuri chiar si pe doua randuri. Ca sa nu ma plictisesc, luasem si gremlinii cu mine. (De fapt, de cateva zile tot cant Jona Lewie – Stop the Cavalry si ca sa nu par nebuna pe strada, am un pretext ca le cant la prichindea.) Dupa ce am terminat, cand dau sa scot carutul pe usa, numai ce vad miscare de trupe. “La un semn deschisa-i calea”, cu diferenta ca eu nu schitasem nici un gest. Se dadeau oamenii la o parte de parca as fi fost ambulanta cu lumini aprinse. Ca valurile de apa in fata toiagului lui Moise, asa imi faceau carare. Si nici macar un pardon nu a fost nevoie sa rostesc.

O, magnifice momente, maretia mi-a fost recunoscuta!

Tocmai am ascultat la radio (EuropaFm) o reclama de genul “-Irina, esti acasa? Ai zis ca pot sa trec pe la tine sa ma imprumuti cu niste bani. – Ah, Dana, nu ma astepta, vin tarziu, vin la noapte. Dar stii ce, nu mai bine te duci tu sa iti faci un card de credit la Alfa bank?”

WhyTheFace, care sunt clientii tinta? Aia care au contat pe prieteni si si-au luat teapta? Ma rog, decat asemenea prieteni onorabili, mai bine sa stii ca esti jefuit pe fata de catre banca. Dar totusi, chiar asa de raspandita e situatia asta, de a ajuns sa fie data drept exemplu? Nu mai e nimeni care sa zica “bai prietene, eu nu te imprumut, punct”?

… eu cred ca fratii aia erau tripleti, iar ochiul din ceafa nu era altceva decat un simt auditiv extrem de bine dezvoltat in timp. In momentele in care nu poti sta cu ochii pe ei, trebuie sa fii in stare sa stii ce face fiecare in functie de zgomotele pe care le produc.

Astazi ii zic lui Manzel: “inchide tu geamul de la balcon, te rog”. Apoi ma duc in treburile mele, linga masina de spalat si trockner, amandoua in functiune. Deodata, cu spatele, din celalalt capat al casei, ii strig: “Nu geamul ala, ci cel de afara!”

Tocmai ce m-am urcat intr-un tren cu destinatia Berlin, aflu ca doar jumatate din tren, adica doar o parte din vagoane ajung la destinatia asta. Pe undeva pe drum, trenul se imparte in doua si unele vagoane ajung in Varsovia. Desigur, posibil ca pina acum ai ghicit deja… eu sunt in jumatatea gresita.

Asta nu ar fi nimic. Partea cea mai ironica este ca trebul vine din Budapesta si in compartiment am nimerit cu doua mandre deosebit de vorbarete. Numai Coana C., cu care am impartasit o experienta similara, poate intelege cu advevarat tragismul…

=========

Partaj

Primavara asta a venit cu schimbari majore: Manzel a plecat in Mnihov,eu m-am stabilit in Salajan. Dupa ce ne-am revenit din socul despartirii, incepuram partajul:

– Paharele astea cu Cesky Krumlov pot le iau eu? – Da, ca doar tu le-ai vrut si din cauza ta am dat ultimii bani de vacanta pe niste cioburi
– Ia tu cutitele astea, mie nu-mi trebuie ditamai sabiile, sa ajung sa imi tai venele in ele…
– FIltrul de cafea iti trebuie tie? – Nu, ca eu stiu sa imi fac si la ibric…

=====

Am constatat recent ca nu exista alarma mai eficienta decat sunetul dulce al unei lovituri de baros la ora 5:59…. Una singura, sigura si precisa.

In blocul meu din Salajan, se lucreaza. Nu stiu la ce, presupun ceva renovari/ restaurari/ reparatii. Eu cred ca muncitorii astia vin la munca de pe la vreo 5:30 si pina la 6 asteapta sa treaca timpul, sa nu incalce regulamentul de ordine interioara

Saptamana trecuta aveam programata o vizita la pediatru, dar numai cu unul dintre kinderi.

Dupa ce am pregatit totul de plecare, din pragul usii ii spun la revedere lui Manzel:
– Am plecat la doctor cu asta micu’, alalaltu’ doarme dus la el in pat.
– Aha, raspunde Manzel, cu L. trebuie sa mergi la doctor, nu?
– Da, frate, nu-ti spusei de doua zile incoace ce are si cum are? Iar vorbesc la pereti? (“You don’t listen or you don’t care- which one is it, Louie?”– min. 09:12)
– Bine, atata ca il tii pe celalalt in brate, dar treaba ta…

Brusc am inteles visul din dimineata aia. Inainte de alarma de trezire, visam ca intrasem in cabinetul pediatrei, ne salutam cordial nemteste, dar in momentul in care mi-a cerut sa ii arat ce are copilul, eu am realizat ca l-am uitat pe el, pe copil, acasa. Ceva de genul: faci programare la doctor ca e copilul bolnav si de atata ingrijorare uiti sa il iei cu tine…

Ea: cum au ajuns astia aici?

El: vrei sa iti pun filmul de la inceput?

Ma roaga Manzel mai zilele trecute: “Daca te duci cu Gremlinii pe la drogherie, sa imi iei si mie un sampon”. Motiv suficient de bucurie pentru mine sa mai cheltui niste bani (de data asta, chiar cu folos :D.

Si ma opresc in fata rafturilor cu sampoane. Ochii mei vad diverse recipiente, care mai de care mai colorate si mai atragatoare. Omul matur din mine porneste aritmetic la atac, citind etichetele in limba lui Fritz. Uf, tot felul de sampoane, precum potiunile magice: ba iti face parul matasos, ba ti-l face voluminos, ba fistichiu, ba te  fereste de matreata si de tigrii junglei… Deja ma gandeam sa scot aleatoriu din carut un gremlin si sa il pun sa intinda mana sa aleaga, fiindca “un sampon” in limba barbateasca inseamna “oricare, numai sa am cu ce da pe chelie”.

Tocmai ce ma pregateam sa intreb Gremlinii care din ei vrea sa isi asume aceasta maaaaaaaaaare responsabilitate, numai ce vad “Shampoo for men”. Atat. “For men”. Nici o alta mentiune referitoare la calitati magice care sa deruteze femeile si sa le tintuiasca in fata raftului ore intregi. In clipa aceea l-am socotit un geniu pe ala de a inventat sortimentul denumit “for men”, un geniu care aduce pacea in casa. Astfel femeile au iluzia ca au ales samponul potrivit,  iar barbatii sunt recunoscatori ca timpul de shopping nu a ajuns sa se dubleze fiindca au indraznit sa ceara si ei ceva