… eu cred ca fratii aia erau tripleti, iar ochiul din ceafa nu era altceva decat un simt auditiv extrem de bine dezvoltat in timp. In momentele in care nu poti sta cu ochii pe ei, trebuie sa fii in stare sa stii ce face fiecare in functie de zgomotele pe care le produc.

Astazi ii zic lui Manzel: “inchide tu geamul de la balcon, te rog”. Apoi ma duc in treburile mele, linga masina de spalat si trockner, amandoua in functiune. Deodata, cu spatele, din celalalt capat al casei, ii strig: “Nu geamul ala, ci cel de afara!”

Tocmai ce m-am urcat intr-un tren cu destinatia Berlin, aflu ca doar jumatate din tren, adica doar o parte din vagoane ajung la destinatia asta. Pe undeva pe drum, trenul se imparte in doua si unele vagoane ajung in Varsovia. Desigur, posibil ca pina acum ai ghicit deja… eu sunt in jumatatea gresita.

Asta nu ar fi nimic. Partea cea mai ironica este ca trebul vine din Budapesta si in compartiment am nimerit cu doua mandre deosebit de vorbarete. Numai Coana C., cu care am impartasit o experienta similara, poate intelege cu advevarat tragismul…

=========

Partaj

Primavara asta a venit cu schimbari majore: Manzel a plecat in Mnihov,eu m-am stabilit in Salajan. Dupa ce ne-am revenit din socul despartirii, incepuram partajul:

– Paharele astea cu Cesky Krumlov pot le iau eu? – Da, ca doar tu le-ai vrut si din cauza ta am dat ultimii bani de vacanta pe niste cioburi
– Ia tu cutitele astea, mie nu-mi trebuie ditamai sabiile, sa ajung sa imi tai venele in ele…
– FIltrul de cafea iti trebuie tie? – Nu, ca eu stiu sa imi fac si la ibric…

=====

Am constatat recent ca nu exista alarma mai eficienta decat sunetul dulce al unei lovituri de baros la ora 5:59…. Una singura, sigura si precisa.

In blocul meu din Salajan, se lucreaza. Nu stiu la ce, presupun ceva renovari/ restaurari/ reparatii. Eu cred ca muncitorii astia vin la munca de pe la vreo 5:30 si pina la 6 asteapta sa treaca timpul, sa nu incalce regulamentul de ordine interioara

Saptamana trecuta aveam programata o vizita la pediatru, dar numai cu unul dintre kinderi.

Dupa ce am pregatit totul de plecare, din pragul usii ii spun la revedere lui Manzel:
– Am plecat la doctor cu asta micu’, alalaltu’ doarme dus la el in pat.
– Aha, raspunde Manzel, cu L. trebuie sa mergi la doctor, nu?
– Da, frate, nu-ti spusei de doua zile incoace ce are si cum are? Iar vorbesc la pereti? (“You don’t listen or you don’t care- which one is it, Louie?”– min. 09:12)
– Bine, atata ca il tii pe celalalt in brate, dar treaba ta…

Brusc am inteles visul din dimineata aia. Inainte de alarma de trezire, visam ca intrasem in cabinetul pediatrei, ne salutam cordial nemteste, dar in momentul in care mi-a cerut sa ii arat ce are copilul, eu am realizat ca l-am uitat pe el, pe copil, acasa. Ceva de genul: faci programare la doctor ca e copilul bolnav si de atata ingrijorare uiti sa il iei cu tine…

Ea: cum au ajuns astia aici?

El: vrei sa iti pun filmul de la inceput?

Ma roaga Manzel mai zilele trecute: “Daca te duci cu Gremlinii pe la drogherie, sa imi iei si mie un sampon”. Motiv suficient de bucurie pentru mine sa mai cheltui niste bani (de data asta, chiar cu folos :D.

Si ma opresc in fata rafturilor cu sampoane. Ochii mei vad diverse recipiente, care mai de care mai colorate si mai atragatoare. Omul matur din mine porneste aritmetic la atac, citind etichetele in limba lui Fritz. Uf, tot felul de sampoane, precum potiunile magice: ba iti face parul matasos, ba ti-l face voluminos, ba fistichiu, ba te  fereste de matreata si de tigrii junglei… Deja ma gandeam sa scot aleatoriu din carut un gremlin si sa il pun sa intinda mana sa aleaga, fiindca “un sampon” in limba barbateasca inseamna “oricare, numai sa am cu ce da pe chelie”.

Tocmai ce ma pregateam sa intreb Gremlinii care din ei vrea sa isi asume aceasta maaaaaaaaaare responsabilitate, numai ce vad “Shampoo for men”. Atat. “For men”. Nici o alta mentiune referitoare la calitati magice care sa deruteze femeile si sa le tintuiasca in fata raftului ore intregi. In clipa aceea l-am socotit un geniu pe ala de a inventat sortimentul denumit “for men”, un geniu care aduce pacea in casa. Astfel femeile au iluzia ca au ales samponul potrivit,  iar barbatii sunt recunoscatori ca timpul de shopping nu a ajuns sa se dubleze fiindca au indraznit sa ceara si ei ceva

E ceva ce nu am inteles nici inainte de Gremlini, si nici dupa facerea lor: de unde, cum si de ce se pastreaza moda diminutivelor in limbajul adultilor? Uf, si sa nu uit de forma de plural a verbului conjugat…

Bun, ai un bebelus si ii vorbesti cu diminutive. Asta creierul meu poate sa proceseze, desi logica in sine ii scapa. In primul rand mi se pare o prosteala sa te adresezi copilului cu “vrea baietelul o supica cu morcovel?”. Si cand mai aud si  tonul de mamitza a lui Goe, sincer am impresia ca aud cum scartaie un cui pe cristal. In doilea rand, copilul ala trebuie sa invete cuvintele asa cum le pronunta un adult in mod normal, nu pocite. In al treilea rand, din start copilul este considerat  a fi prost, din moment ce il iei cu “lugu-lugu, laga-laga”.

Tot cautand eu una-alta pe forumuri de mamici, mi-am dat seama ca am ajuns sa traduc din “limba de mama” in limba romana la fel cum traduceam intr-o vreme din “limba de adolescent” in limba romana toate “k”-urile, cu tot cu gramatica si prescurtarile corespunzatoare. Problema e ca sunt prea multe mamici, iar eu una singura, de-am ajuns sa ma intreb care o fi cu adevarat beat: eu sau ele?

Daca eu te intreb ce mananca copilul tau la pranz, de ce imi raspunzi cu “noi mancam”? Si mie de ce imi vorbesti cu diminutive, la fel cum presupun ca i te adresezi copilului? oare dau impresia ca am acelasi nivel de inteligenta cu el?

Ah, dar eu ma pling aiurea. Ce plina trebuie sa fie o zi din viata unui pediatru 🙂

“Cel mai bun dulap e scaunul”.

Stai frumos in pat, te uiti la un film si deodata auzi cum iti scrie cineva pe messenger. Desigur, prins de film, ignori complet orice semn de viata venit dintr-o lume exterioara. Cand se termina filmul, pe messenger iti apare:

12:00- hello!

12:05- buzz!

12:10- ce faci?

12:12- halloo…

12:13- buzz!

12:30- de ce ma ignori :((

Oare dupa atatia ani oamenii astia n-au invatat ca a fi available pe messenger inseamna doar ca ai calculatorul pornit? Si calculator pornit nu inseamna ca stai si te holbezi in monitor!

Mi se par amuzanti oamenii care se irita ca nu sunt bagati in seama. Asta in conditiile in care nu te intreaba niciodata daca tu ai timp/ poti sta la taclale si nici nu lasa mesaj ce voiau de la tine.

Here I stand
And I can’t even cry
My heart is breakin’ up inside
You say goodbye
Found somebody new
Wherever you go
I’ll be with you

(Sandra – One more night)

Cu ochii desmortiti din carte, incep sa ma trezesc lenes intr-o dupa-amiaza de sambata.

Si toate lucrurile curge dulceag, pina in clipa in care culeg din cutiuta postala electronica urmatoarea telegrama :”Ilie te-a inscris in grupul celor care sustin cauza cainilor maidanezi din Baia Mare”. Ii multumesc frumos, asa cum i-a multumit si Ianke lui Itzic (vezi minutul 36) si ma dezabonez de la asa ceva. Desigur pe motivul ca nu locuiesc in Baia Mare si nu de indignare ca un IT-ist imi trimite cu buna stiinta spam.

In continuarea zilei, telegramele trimise din lumea Albumului cu fetze continua sa curga si ma trezesc ca iar am fost inscrisa tot de catre Ilie, in alt grup de discutii pe aceeasi tema: iubiti si cainii vagabonzi. Ba, chiar am primit urari de bun venit care m-au decis ca de data asta sa iau inscrierea pe grup in mod serios. Daca cineva a considerat ca as putea avea o contributie semnificativa la problemele grupului, atunci sa-mi dau  silinta sa vad despre ce este vorba…

Vad j’de mii de statistici de unde rezulta ce pasnici sunt cainii vagabozi. Cica “in conditiile in care adultii maltrateaza  si omoara in bataie x copii pe an, cainii vagabonzi nu au ucis nici un copil”. Deci pardon??? Ca nou venit, intreb si eu  ca Toma: “bre, da’ copiii aia muscati si maltrati  pe viata ?? nema statistici?” Raspuns: “Alexandra, nu e nici un copil mort. Au fost doar muscati si nu morti”. La asemenea raspunsuri pe bune daca am replica… sau macar nervi sa ma iau in piept cu tacaniti. Am invatat mai demult ca pe pe prosti nu poti sa ii destepti, asa ca am trecut la strategia Sun-tzu:

 Ghici ghicitoarea mea: cat timp am fost membru al acestui grup?