În timp ce discutam cu Manzel, vine la mine gremlinul numai un zâmbet și îmi spune    ”-Mami, eu și cu gremlinul frate am prăpădit toată hârtia albă, am mâzgălit toate foile mici !” . ”-Cum, foile din sertar, alea de la Nașa, la care nu aveți voie să umblați ?” am întrebat eu naivă, în timp ce un rânjet de satisfacție, care îi brăzda toată fața, îmi confirma că trebuie să ajung urgent la locul crimei.

O evaluare dintr-o privire: un top de hârtie albă și un top de hârtie colorată zăceau rănite pe tot covorul – mâzgălite, tăiate cu foarfeca, pătate cu lipici… un adevărat papirocid, cu pagube materiale destul de mari.

Respir adânc, în timp ce îmi amintesc urmatoarul discurs : “Gremlinilor, când faceți vreo prostie, veniți și spuneți-mi imediat. Mai bine să știu de la voi și să pot corecta la timp, decât să descopăr singură și să mă enervez. Deci așa să știți de la mine: faceți o prostie, mă anunțați imediat, promit să nu mă supăr pe voi”.

• Tati, tu când ai imbătrânit?
• …Ieri* , a răspuns Manzel imediat

*Din punctul de vedere al gremlinilor, ei denumesc ”ieri” orice etapă din trecut: acum 2 minute, acum 2 secunde, acum 2 ani, săptămâna trecută sau acum 10 secole.

-Mami, hai să o sunăm pe bunica! Vreau să vorbesc cu bunica! ACUM!

Mă execut, de altfel începusem să formez numărul de telefon cu mult înainte de a deveni gremlinul isteric. Cum la celălalt capăt nu răspunde nimeni, iar eu nu pot rămâne cu niște curiozități nelămurite, îl întreb pe copil ce voia să vorbească așa urgent, ce voia să îi spună bunicii.

-Tu nu vrei să mergem în parc și bunica mi-a promis că mă duce ea.

**************************************************

Îmi anunț gremlinii că va fi ziua bunicii în curând și îi întreb ce cadou propun ei să îi luăm. Unul zice flori – frumos, testul trecut. Celălalt zice hârtie, creioane și carioci. Încep să râd și mă apucă predica cu ”fiecare are preferințele lui, ceea ce ție îți place nu se potrivește altora, bunica are alte pasiuni…”.

Plictisit de discurs, gremlinul mă întrerupe după vreo două minute de politețe (fiind copil, posibil totuși ca 2 minute să fi fost timpul real de reacție al creierului lui la primele  mele cuvinte- atât i-a luat să proceseze că debitez prostii):

-Dar eu, când merg la bunica, am nevoie de hârtie și creioane ca să desenez!

– Copile, vino să îmi povestești ce ai făcut azi la grădiniță!

-M-am jucat, am fost în parc și din parc ți-am adus o surpriză.

– Pietricele ? Bețe? întreb eu de una singură, în timp ce gremlinul cotrobăia de zor prin ghiozdan. Vine din hol plângând și, cu lacrimi în ochi, îmi răspunde:

-Nu, pusesem în ghiozdan furnici, dar nu le mai găsesc! Îți aduc mâine altele…

***************************************************************************

– Copile, te rog, nu mai tot închide gardul de la bucătărie.

Peste cinci minute, aceeași rugăminte, de data asta cu explicații : ”am treabă și mă enervează să tot deschid portița asta, uite nu e nimic pe foc și nici nu sunt cuțite pe masă, poate să rămână deschisă”.

Desigur, peste alte minute, iar se aude un zdrang – trântit gardul, nervi întinși, eu izbucnesc cu un – Măi, ce înseamnă asta? De ce tot închizi gardul?

– Dar e o muscă la bucătărie și eu nu vreau să vină la mine !!! zise gremlinul de cealaltă parte a porții…

După ce mi-a rearanjat Manzel calculatorul pe birou (cu artă și răbdare, prins frumos cablurile de zici ca am calculator wireless, bătut obrazul la nevastă că a lipit prelungitorul de raft cu superglue, fără nici un pic de simț estetic – ”Cum, frate, să lași cablul ăsta să atârne prin față, pe tine nu te dor ochii deloc privind așa ceva?!?”), imediat mi-am adus aminte că am mouse-ul stricat. Imediat după, nu înainte de a lega Mazel cu șapte arici multele firele ce duc in fundul PC-ului, nu înainte de a trece prin toate găurile de șarpe legătura asta.

Înțelegător, îmi propune soluția: -Pot să îmi cumpăr eu alt mouse și ți-l dau ție pe al meu?

Când vine vorba de IT, asta e veșnica mea dilemă și povară. Eu nu o să mă îndur vreodată să îmi iau ceva la standardele lui Manzel, fiindcă nu am nevoie, zic că se strică orzul pe gâște. Și trebuie mereu să aleg între ceva nou, al meu, colorat în roz, dar cu performanțe limitate și ceva second hand de la Manzel, cu garanția calității. O soluție ar fi să il conving să își ia mouse  roz, să îmi placă și mie când l-oi primi de pomană când se strică (se strică, adică insesizabil, din când în când, mouse-ul face singur nu știu ce click care nu e nici dreapta, nici stânga, ceea ce chiar devine o problemă la CS)- răbdare numai să am să văd porcii zburând și să vină mai întâi Paștele Cailor, că se realizează și asta.

Uneori mă suspectez că îmi lipsește câte o doagă: distracția planificată a după-amiezei de astăzi a fost să duc gremlinii la etajul de jucarii al celui mai mare magazin din oras, eu având în minte obiectivul clar de a nu cumpăra nimic. Lăsând deoparte doagele și plimbatul ursului legat la bot, prin fața borcanului de miere, exercițiul a avut două teme:

• în condițiile în care pot să vadă o gamă largă de oferte, ce jucării își aleg ei singuri, ce anume îi tentează din fiecare categorie?
• să aibă un comportament civilizat în fața tentațiilor. (Câtă gargară cu Moș Crăciun am putut să debitez numai gremlinii știu – numai ei, fiindcă eu sincer nu îmi mai amintesc toată povestea cu jucăriile din magazin, făcute de Moș Crăciun pentru alți copii. Sunt multi copii cuminti si Mosu face jucariile pe rând. De aia am venit în magazin, să vedem ce jucării primesc alți copii și, dacă e ceva ce ne place, punem pe lista de dorințe )

Nu m-ar fi dus mintea că gremlinii își pot dori mașini cu Barbie, gen asta sau asta sau asta, deși, urmărindu-le jocul acasă, am observat demult că le place să pună căpcăunii de la Lidl (skeetes aia) pe post de șoferi la mașinutele lor.

”-Alegeți ceva care vă place de aici”, le-am spus în fața raftului cu animale de plastic, dorind să le știu preferința (aveam planificată o vizită la Zoo). Șerpi, șerpi mișcători, asta i-a atras 🙂

”-Gremlini, în astea trei zile de wk-end este ziua mea!”. Așa mi-am început eu anunțul, cu intenția de a sublinia a mia oară că vreau flori și felicitări, că doar dintr-un top de hârtie s-or găsi două foi pe care să îmi mâzgălească un La mulți ani.

Numai că socoteala din târg a fost cam așa:

-Mami, câți ani faci? – 18 și umpic. – Și nașa câți ani are? -19 și umpic. -Și mâine o să faci 19 cum are nașa acum? – Da. – Și atunci o să conduci și tu mașina?!? Nașa are 19 ani și știe să conducă mașina.

Manzel la volanul mașinii, de pe bancheta din spate se aud gremlinii comentând serios și grav, în stilul Cristian Țopescu: ”În mașina din față e un om care e fată și e ca mami, dar omul ăsta mers a școala și a învățat să conducă și de-aia are voie să stea la volan”

Issue: cannot print document – story of troubleshooting.

Am vrut zilele trecute sa printez ceva. Cum nu a mers de la calculatorul meu, am incercat de la alt calculator conectat la aceeasi retea si la aceeasi imprimanta- incercarea a fost presarata cu mult patinaj artistic (respectiv moaste pe gheata), fiindca orice urma de share  fusese stearsa de windows la ultima actualizare.

Am ajuns pina la dezinstalarea imprimantei, pentru a incerca sa o reinstalez. Cand nu a mers de pe calculatorul meu, m-am hotarat sa o dezinstalez si de pe celalat calculator.

Intr-un moment in care calmul meu hoinarea prin vecini (la mine acasa clar nu era), m-am trezit cu Manzel intrand pe usa si intreband autoritar “Alexutza, ce ai stricat? Au venit astia doi la mine sa imi spuna sa vin repede ca ai stricat calculatorul si ca trebuie sa vin sa te ajut”.

Asa cu copiii mei, s-au autosesizat…

Si il las pe Manzel la butoane, ii predau stafeta: “Uite, vreau sa printez pagina 3 din documentul asta si nu merge deloc!”.

Manzel descurca itele, face magie, face si update-uri, il face si pe scaraotchi in patru, toate testele merg, orice alt document se printeaza, in afara de pagina mea a treia.

A doua zi de dimineata aveam sa aflu ca atunci cand vrei cu tot dinadinsul sa printezi pagina numarul 3 a unui document de total 2 pagini,  nu te avertizeaza nimeni ca esti prost. De-aia iconita de imprimanta nici macar nu arata eroare, prostului nu i-ar fi dat prin minte sa isi verifice propriul software de la mansarda.

Imi aud gremlinii propunandu-si unul altuia sa faca schimb de haine. Isi schimba intre ei mai intai bluzele, apoi sosetele, in cele din urma pantalonii, dupa care bucurosi exclama:

Luigi zice: -M-am costumat in Mario!

Mario răspune: M-am costumat in Luigi!

De obicei atunci cand se costumeaza in ceva refuza sa raspunda la numele botez si trebuie sa ii chemi cu numele personajului. Au observat ei ca lumea din jur se relaxeaza atunci cand sunt imbracati diferit si oamenii devin mai increzatori ca ii pot deosebi cu usurinta, prin urmare gasira antidot. Chapeau.